Ministrul a afirmat că România este una din puţinele ţări din Uniunea Europeană care nu ar suferi în cazul unei sistări totale a furnizării de gaz metan, datorită stocurilor deja efectuate, dar şi a celor care se adaugă zilnic din producţia internă.

"Joi a existat o reducere de 6%, miercuri, una de 13%, însă, vorbim de nişte volume foarte mici, 0,2 milioane de metri cub pe zi, în condiţiile în care România produce 31 milioane de m.c. în aceste zile şi consumă 23 milioane m.c. Am discutat inclusiv cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti situaţia acestor reduceri. Sunt nişte mici şicane făcute în relaţia cu Uniunea Europeană. Ceea ce vă pot spune, însă, cu toată responsabilitatea, este că România este pregătită să-i facă faţă oricărei situaţii. Avem în depozite, deja, cu un miliard m.c. de gaz mai mult decât e obligaţia stabilită de către Autoritatea de Reglementare în Energie, avem un nivel de stocare, la gaz, de circa 2,8 miliarde m.c. în prezent, şi încă ciclul de injecţie în facilităţile de stocare nu s-a încheiat", a precizat Răzvan Nicolescu.

Practic, spune ministrul Energiei, nicio întrerupere totală, pe un orizont de timp mai lung, nu va afecta major România, iar populaţia nu va avea de suferit.

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: