Nicolae Ciucă spune că deficitul este pe ordinea de zi

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat că cel mai important subiect al discuțiilor este deficitul. El a spus că în luna septembrie nu se colectează foarte mulţi bani la buget. Ciucă a precizat că a discutat cu ministrul Finanţelor şi cu premierul. Ei au convenit că trebuie gestionate foarte bine cheltuielile la nivelul aparatului de stat. În plus, trebuie găsite soluţii prin care să fie colectați mai mulţi bani şi să fie combatută evaziunea fiscală.

”Deficitul este subiectul discuţiilor şi dezbaterilor care trebuie să fie rezolvat. Avem nevoie ca prin măsurile pe care le-a angajat Guvernul, să stopăm acest deficit şi să luăm decizii astfel încât economia României să poată să rămână în continuare”, a declarat preşedintele PNL, joi, la Parlament.

Ciucă a spus că luna septembrie este o lună în care nu se colectează foarte mulţi bani la buget. Lucrurile vor sta mai bine în octombrie.

”Am discutat cu ministrul Finanţelor, am discutat şi cu premierul. Este important ca aşa cum am procedat şi până acum, să gestionăm foarte bine cheltuielile la nivelul aparatului de stat. Și să găsim acele soluţii prin care să putem să colectăm mai mulţi bani. Și să combatem evaziunea fiscală. Iar banii pe care îi colectăm să poată să fie investiţi aşa cum trebuie în economie”, a menţionat Ciucă.

Există un plan să evităm suspendarea fondurilor europene

Preşedintele PNL a menționat că măsurile luate de către Executiv au fost în deplină conlucrare cu Comisia Europeană. El este convins că există un plan prin care să putem să evităm suspendarea fondurilor europene.

Ciucă a vorbit și despre riscul să pierdem fondurile europene, la finalul acestui an.

”Este o decizie care se ia în baza unei analize, la nivelul Comisiei Europene şi această decizie nu se va lua de azi pe mâine. Trebuie să avem toate datele finale, agregate, vedeţi care sunt proiecţiile viitoare şi, mai mult decât atât, măsurile care s-au luat au fost în deplină conlucrare, colaborare cu Comisia Europeană şi sunt convins că, la nivelul Ministerului de Finanţe, al Ministerului Fondurilor Europene există, în momentul de faţă, un plan prin care să putem să evităm suspendarea fondurilor europene”, a spus preşedintele PNL.

Nicolae Ciucă a mai spus că documentele care intră astăzi în şedinţa de Guvern spre aprobare, proiectele de Ordonanţe de urgenţă sunt în transparenţă publică şi ele vizează în mod deosebit eficientizarea aparatelor tehnice de la nivelul structurilor guvernamentale, pentru a putea să aplicăm măsurile cuprinse în legea angajată la nivelul Guvernului.

”Celelalte măsuri fiscale fac obiectul modificării Codului Fiscal, aşa cum este asumat el prin PNRR”, a precizat Ciucă.