Așadar, Nicolae Ciucă a declarat că țara noastă este unul dintre cei mai activi susţinători ai integrării europene a Ucrainei. Totodată, acesta a subliniat că decizia politică privind deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova reprezintă o prioritate.

Potrivit liderului liberal, ambele state au nevoie de un semnal pozitiv pentru continuarea parcursului european.

Nicolae Ciucă dezbate parcursul european al Ucrainei și Republicii Moldova

„România a fost şi rămâne unul dintre cei mai activi susţinători ai integrării europene a Ucrainei. Prioritatea momentului o reprezintă, fără îndoială, decizia politică privind deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, până la sfârşitul acestui an.

Ambele state au nevoie de un semnal pozitiv pentru continuarea parcursului european. Au nevoie de recunoaşterea eforturilor lor, mai ales în contextul dificil pe care îl traversează. Desigur, procesul de aderare este complex şi va necesita în continuare eforturi deosebite din partea acestor state. Avem o experienţă proprie în procesul de pre-aderare, care poate fi împărtăşită în mod activ celor două state”, a declarat Nicolae Ciucă.

De asemenea, fostul premier a reamintit că i-a asigurat pe oficialii din Republica Moldova de sprijinul României. Totodată, i-a îndemnat pe diplomaţii români să susţină acest obiectiv în capitalele UE.

„Republica Moldova are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor”, a subliniat Nicolae Ciucă.

România trebuie să rămână ferm angajată sprijinului acordat Ucrainei

Acesta a spus și că România trebuie să rămână ferm angajată „sprijinului corespunzător şi multidimensional” acordat Ucrainei. Potrivit liderului liberal, ţara noastră a pus în aplicare măsuri pe termen mediu şi lung pentru refugiaţii ucraineni care au ales să locuiască în România.

Astfel, 200 de milioane de euro au fost alocaţi de la bugetul de stat pentru execuţia anuală a Planului naţional de măsuri pentru incluziunea şi protecţia refugiaţilor ucraineni, lansat în iulie 2022 şi valabil pentru o perioadă de trei ani. Până în acest moment, cel puţin 50% din această sumă a fost rambursată de la UE.

„România a jucat un rol esenţial în facilitarea exporturilor ucrainene de cereale, asigurând tranzitul prin intermediul coridoarelor de solidaritate constituite la nivelul UE şi prin intermediul iniţiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră, ‘Black Sea Grain Initiative’.

În acest moment, dat fiind încetarea acordului, prin decizia unilaterală a Federaţiei Ruse de a se retrage din iniţiativă, consider că importanţa acţiunii României în cadrul coridoarelor de securitate este cu atât mai mare, fiind important să identificăm la nivel naţional cele mai bune soluţii pentru continuarea exporturilor de cereale ucrainene. Este un demers important, dar în care nu suntem singuri, iar rolul instituţiilor europene, al celorlalţi parteneri europeni şi internaţionali a fost şi continuă să fie unul foarte relevant”, a conchis președintele Senatului.