Nicolae Ciucă face ravagii în Guvern! Decizia luată de premierul României. A apărut deja în Monitorul Oficial
Sursă: Facebook, Guvernul României
Premierul Nicolae Ciucă a numit un nou secretar de stat la Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, decizie publicată miercuri în Monitorul Oficial. Până acum atribuțiile îi reveneau lui Mihai Șerban, care a fost desemnat de fostul premier Florin Cîțu.
Gheorghe-Florin Cârciu a fost numit în funcţia de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Decizia de numire, semnată de premierul Nicolae Ciucă, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Potrivit documentului, odată cu această numire încetează aplicabilitatea prevederilor Deciziei prim-ministrului nr. 477/2021 prin care Mihai Şerban, director general, exercita atribuţiile secretarului de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni ‘până la numirea conducătorului structurii, în condiţiile legii.
Acesta fusese desemnat pe 20 septembrie 2021 de fostul premier Florin Cîţu.
Au fost eliberați din funcție mai mulți prefecți și subprefecți
Pe de altă parte, amintim că, Guvernul a aprobat, miercuri mai multe hotărâri care vizează eliberarea din funcţii a unor prefecţi şi subprefecţi şi noi numiri în funcţii de prefecţi în judeţe precum Ilfov, Bacău, Dolj, Iaşi şi altele.
Prefectul judeţului Bacău, Tudoriţa Lungu, cel al judeţului Dolj, Nicuşor Roşca, prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, cel al judeţului Ilfov, Daniel Tudorel Zamfir au fost eliberaţi, miercuri din funcţii prin Hotărâri de Guvern. De asemenea, Executivul a aprobat eliberarea din funcţia a subprefectului de Dolj, Adrian Flavius Sirop a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Au fost făcute și mai multe numiri în funcții
Astfel Bogdănel Lucian Gabriel a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Bacău, Barbu Gheorghiţa Daniela este noul prefect de Dolj, Marin Constantin a fost numit prefect al judeţului Ialomiţa, Cojocaru Petru Bogdan a fost numit prefect al judeţului Iaşi, Neculae Simona este noul prefect al judeţului Ilfov.
Fostul prefect Tudoriţa Lungu a fost numit subprefect al judeţului Bacău, Emilian Pavel este numit subprefect al judeţului Bihor, Lucian Pătraşcu este subprefect de Braşov, Cucu Sebastian este subprefect de Covasna, Popescu Mariana Venera este subprefect de Dolj, Marian Grigoraş este subprefect de Iaşi, Costin Alexandru Ojog este subprefect de Ilfov, Floreanu Cosmin este subprefect de Olt şi Călin Florentina a fost numită subprefect al judeţului Vâlcea.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





