Nicolae Ciucă nu este de acord cu traseismul politic

Nicolae Ciucă a vorbit sâmbătă, la şedinţa Colegiului Director Judeţean al Partidului Naţional Liberal Vrancea despre primarii care pleacă din partid. Liderul liberalilor a declarat că nu doar că nu este de acord cu traseismul politic, dar nici nu se pune problema ca el să „dezerteze” în direcția PSD.

„Modul acesta prin care se face politică şi se încearcă obţinerea de rezultate în alegeri prin a lua primarii, prin a-i împinge să se încadreze, parcursul acesta de traseist, este absolut greu de înţeles.

Bolnav e de mult şi nici nu ştiu dacă avem vreun medicament să putem să tratăm, este şi jenant şi dovedeşte, dovedeşte din perspectiva mea, lipsa de statornicie şi lipsa de înţelegere a argumentelor pentru care te-ai angajat într-o construcţie politică şi într-o responsabilitate faţă de oamenii pe care îi reprezinţi”, a afirmat liderul PNL.

PSD nu are ce să le dea „dezertorilor”

Liderul PNL Nicolae Ciucă a afirmat că primarii care pleacă la PSD nu au ce să primească din partea social-democraţilor. El a declarat că cei care dezertează dintr-o formaţiune politică şi merg în altă parte „pentru nişte firfirei” nu sunt oameni politici și nu merită nicio atenţie.

„Oameni buni, chestiunea aceasta că mă duc la PSD, că îmi dă nu ştiu ce, este absolut falsă. Nu au ce să le dea. Şi credeţi-mă, vorbesc din experienţă. Nu au cum să le dea. Că primesc nişte bani din Fondul de Rezervă, primeşte toată lumea. Poate acolo unde au avut interesul să impresioneze şi să determine pe un primar să facă pasul să dezerteze, că nu sunt altceva decât dezertori politici, să dezerteze dintr-o formaţie politică şi să meargă în alta pentru nişte firfirei, ăştia nu sunt oameni politici, nu merită de niciun fel atenţia noastră”, a declarat Nicolae Ciucă.

Îi apreciază pe cei cu demnitate și verticalitate

Liderul liberalilor s-a întrebat ce poate face un primar cu câteva sute de mii de euro şi a menţionat că a văzut primari cu demnitate care îşi văd de proiectele lor. Ciucă a declarat că nu există nicio altă modalitate prin care să li se ofere „traseiștilor” bani. El s-a întrebat ce se poate face cu sume de bani de câteva zeci de mii sau chiar sute de mii și a sugerat că valoarea unui primar nu poate fi definită în termeni financiari.

Ciucă a subliniat că a observat primari care au demnitate și verticalitate și care se preocupă cu adevărat de proiectele și de binele cetățenilor. El a adăugat că proiectele la Ministerul Dezvoltării și la CNI nu pot avea loc fără o structurare adecvată a fondurilor și fără respectarea procedurilor și a legilor în vigoare. Șeful PNL a mai menționat că a discutat personal cu ministrul Dezvoltării, Adi Veștea, și i-a transmis că nimic nu se întâmplă fără respectarea normelor legale.

Și europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a vorbit, zilele trecute, că un minister a propus deja ca „cei care se mută de la un partid la altul trebuie blocați”. Guvernul de la București va discuta din nou despre „migrarea” oamenilor de la partid politic la altul, după ce se va termina Congresul PPE.