Prim-ministrul Nicolae Ciucă a vizitat, marţi, 34 ianuarie, lucrările de extindere ale Aeroportului Internaţional Iaşi. Ciucă a afirmat că la nivelul Guvernului României a fost asigurată această finanţare pentru că proiectul în valoare totală de 80 de milioane de euro să fie finalizat până la sfârşitul anului curent.

Guvernului României a asigurat finanţarea complementară celei europene

„O infrastructură modernă, adaptată cerinţelor economice şi sociale, este determinantă pentru dezvoltarea oricărei regiuni. Am vizitat lucrările de extindere şi modernizare ale Aeroportului Internaţional Iaşi, proiect susţinut de echipa guvernamentală, şi mă bucur să constat că progresele se văd de la o lună la alta. Construcţia noului terminal, T4, creşterea numărului locurilor de parcare la aproape 500 şi realizarea a încă trei porţi de îmbarcare vor creşte numărul de pasageri la 3,3 milioane, ceea ce înseamnă dublarea activităţii aeroportului şi facilităţi suplimentare de cargo.”, a declarat premierul pe pagina sa de Facebook.

Nicolae Ciucă a precizat că, „la nivelul Guvernului, a asigurat finanţarea complementară celei europene, obţinută în luna mai 2022, pentru ca acest proiect în valoare totală de 80 de milioane de euro să fie finalizat până la sfârşitul acestui an”.

„Conectarea directă şi mai facilă a municipiului Iaşi cu restul ţării şi cu Europa va atrage investiţii pentru întreaga regiune, va contribui la crearea mai multor locuri de muncă şi va oferi oportunităţi suplimentare de mobilitate pentru cetăţeni. Împreună cu administraţia locală, am integrat acest proiect în planul nostru mai amplu de dezvoltare a infrastructurii din regiune”, a declarat prim-ministrul.

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au mers astăzi la Iași

Construcția noului terminal al Aeroportului Internațional Iași, creșterea numărului locurilor de parcare la aproape 500 și realizarea a încă 3 porți de îmbarcare vor crește numărul de pasageri la 3,3 milioane, ceea ce înseamnă dublarea activității aeroportului, a precizat premierul Nicolae Ciucă.

„De la drumurile de acces către aeroport, la conexiunea cu viitoarea bretea a Autostrăzii A8 și la realizarea Autostrăzilor A7 și A8, toate aceste investiții se regăsesc între prioritățile Guvernului pentru a oferi municipiului Iași și Moldovei infrastructura de transport de care au nevoie pentru a valorifica oportunitățile de dezvoltare”, a mai spus premierul.

Premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, au mers astăzi la Iași, unde au participat la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor. De la Iași, cei doi au plecat la Focșani, unde participă, de asemenea, la manifestările de Ziua Unirii.