Nicolae Ceaușescu și preocupările ascunse ale regimului de la București

Locuitorii României contemporane sunt nemulţumiţi de politicienii aflaţi la putere şi consideră că înainte de 1989 era mai bine, că era un preşedinte patriot, care reuşea să menţină ordinea în ţară şi să respingă pretenţiile agresive ale statelor capitaliste şi comuniste. Oamenii aveau locuri de muncă şi dacă nu doreau să presteze o activitate utilă. Statul comunist paternalist oferea şi locuinţe noilor familii ce intrau în oraşele ce se înmulţeau precum ciupercile după ploaie.

Această imagine idilică a fost distrusă în urma evenimentelor din decembrie 1989 şi cetăţenii au fost obligaţi să fugă unde au văzut cu ochii în căutarea unui nivel de trai mai bun. Este ciudat că se fugea din paradisul terestru de tip socialist către presupusul lagăr capitalist şi procesul continuă şi astăzi fără să poată fi oprit. Oare cum se explică fenomenul?

Care este, de fapt, adevărul

Explicaţia clasică este cea conform căreia hoţii de politicieni au distrus tot ce a lăsat în urmă marele lider comunist. Oare să fie adevărată credinţa populară sau iar masele au interpretat eronat datele istorice, aşa cum a teoretizat marele psiholog Gustave Le Bon?

Adevărul este că niciodată Nicolae Ceauşescu n-a iubit poporul român şi a dus o politică internaţionalistă, ceea ce însemna trimiterea unor uriaşe cantităţi de armament către popoare ce urmau să facă parte din lagărul comunist. Oamenii sufereau de foame şi frig pentru a se extinde un sistem ideologic eronat planificat din start. Muncitorii lucrau peste program pentru a produce armele terorii la nivel planetar. Aşa se explică de ce nu era mâncare în ţară, adică statul definit drept un grânar al Europei nu oferea nici măcar pâine propriilor cetăţeni.

Istoricul Petre Opriş a reuşit să descopere în arhivele secrete până în anul 1989 şi apoi cu acces restricţionat prin tot felul de măsuri administrative documente ce conţin date despre livrările de tehnică militară către luptătorii zişi revoluţionari din Angola numai pentru anul 1973. Au fost transportate 240.000 de cartuşe de AKM. Pare puţin, dar se strâng ceva produse speciale. Cartuşele pentru celebrele arme de asalt concepute de Mihail Kalaşnikov aveau o masă de 3,912 t. Mult mai periculoase şi mai greu de realizat erau loviturile necesare pentru lansatoarele de rachete AG-7, 1.600 de grenade reactive fiind trimise gratuit peste mări şi ţări, masa acestora ajungând la 3,6 t.

Consecințele acestor cadouri

Toate mărfurile româneşti din ajutorul nerambursabil au fost preţuite la 8,3 milioane de lei. Poate să pară puţin, dar salariile şi pensiile românilor erau deosebit de reduse în epocă. România înregistra deficit comercial şi avea nevoie de împrumuturi din lumea capitalistă pentru a asigura lichiditatea fabricilor. Statul comunist nu era adeptul eficienţei economice şi acorda ajutoare nerambursabile străinilor aleşi de partidul unic.

Este un singur exemplu despre modul în care industria cu destinaţie specială a otrăvit omenirea în dauna intereselor poporului român. Se înţelege acum de ce regimul recomanda mereu o politică de acumulare de metale şi recomanda populaţiei să strângă cureaua. Să se explice ce interes avea poporul român să ofere astfel de cadouri unor populaţii ce nu aveau cea mai mică legătură cu spaţiul carpatic şi nici măcar nu aveau habar de comunism.

Armele livrate făceau parte din politica internaţionalistă a regimului de la Bucureşti şi nu conta ca românii să trăiască bine. Făceau produse cu destinaţie specială şi nici măcar pentru apărarea ţării nu era utilizate. În plus, aceste livrări au mai avut o consecinţă extrem de nefastă: statele capitaliste au început să sesizeze că Nicolae Ceauşescu este la fel ca orice lider comunist, adică un fanatic, şi au început să limiteze colaborarea economică şi financiară. Consecinţele s-au văzut în mod clar din anul 1980.