Au fost sacrificii deosebite și, mai ales, multe umilințe și timp pierdut pe la cozile cele fără de sfârșit. Oamenii au acceptat de frică și pentru a realiza ceva măreț, care nu se putea altfel. Oare nu cumva explicațiile guvernanților comuniști ascundeau o mare crimă împotriva poporului român și lipsurile de tot felul aveau o altă origine? Datele istorice cunoscute până astăzi arată că n-ar fi fost necesare aceste monstruozități administrative dacă statul comunist ar fi însemnat ceva pentru neam. În realitate, liderul comunist de la București a declanșat un program de înarmare fără precedent în istoria României.

Au fost cumpărate avioane MiG-23 ce costau 3,6 milioane de dolari bucata. Este vorba de dolari ai vremii, cu o valoare deosebită. Un român nu putea să spere la mai mult de o mie de monede americane, aceasta fiind partea ce-i revenea din produsul intern brut după calculele autorităților. Marina militară este și mai costisitoare. S-a dat comandă șantierului din Mangalia să asambleze un crucișător ușor. N-a fost suficient și s-a trecut la construirea a opt corvete. Nu era un lucru rău din moment ce montarea se făcea într-un șantier românesc. Erau locuri de muncă bine plătite.

Problema consta în faptul că armamentul și senzorii veneau din Uniunea Sovietică

Problema consta în faptul că armamentul și senzorii, adică partea cea mai costisitoare, veneau din Uniunea Sovietică. De acolo a sosit și un submarin ce era foarte greu de descoperit datorită învelișului din cauciuc. Era o bijuterie navală, dar foarte scumpă. Chiar dacă a fost achitată datoria externă în primăvara anului 1989, restricțiile au fost menținute și în decembrie au fost fonduri pentru primirea avioanelor MiG-29, o minune a tehnicii sovietice din categoria aparatelor de front. Erau mai mari consumatoare de combustibil în raport cu clasicele MiG-21.

Industria națională a fost pusă să producă și tancuri în fabrica ridicată cu ajutor din China. O astfel de mașină de luptă nu are valoare dacă nu este sprijinită de transportoare blindate pentru infanterie. Frontul inamic trebuie spart cu ajutorul pieselor grele de artilerie și erau plămădite din metal tunuri de calibrele 130 și 152 mm. Chiar dacă era o perioadă de foamete, statul comunist punea la cale înlocuirea gurilor de foc învechite și cu putere redusă de distrugere cu cele performante de calibre superioare.

Bani au fost, dar dictatorul de la București se pregătea de marele război cu lumea capitalistă și cumpăra armament din Uniunea Sovietică până la sleirea bugetului țării.