”Înființarea unui fond de dezvoltare a drumurilor constituit din amenzile aplicate pentru circulaţia fără rovinietă şi 5% din încasările aferente tarifului de utilizare a drumurilor nu este altceva decât praf în ochi. Aceste fonduri erau oricum direcționate către bugetul companiei de drumuri. Care este justificarea înființării unui fond care va asigura finanțarea acelor sectoare de drum preluate de către CNADNR de la administrațiile locale?", se întreabă deputatul.
Potrivit acestuia, "nu suntem capabili să cheltuim fondurile europene și să terminăm proiectele de autostrăzi începute din 2011, dar preluăm la drumuri naționale toate drumeagurile, potecile și cărările baronilor locali".
"Dacă nu le-a ieșit șmecheria cu taxa suplimentară pentru carburanți, cei de la USL au găsit o nouă metodă să sifoneze fondurile de la bugetul de stat pentru a finanța în an electoral proiecte cu dedicație pentru baroni. Incapabil să ducă la bun sfârşit marile proiecte de autostrăzi din fonduri europene, ministrul Şova este "premiat" acum cu noi fonduri bugetare pe care să le aloce clientelar baronilor locali. România are nevoie de un fond de investiţii pentru proiectele mari de infrastructură bazat pe sume obţinute în urma privatizărilor şi nu de un fond creat prin sifonarea banilor publici în beneficiul baronilor locali", a declarat fostul ministru, într-un comunicat de presă.