Muzeele lumii pot fi vizitate de acum din fotoliu

Muzeele lumii pot fi vizitate de acum din fotoliu
Publicat de CAPITAL la 1 februarie 2011, 14:43

Cei care au vrut să viziteze marile muzee ale lumii, dar nu au dispus niciodată de banii necesari o pot face acum graţie unui nou proiect Google. Astfel, Muzeul Metropolitan de Artă din New York, Palatul Versailles sau Muzeul Van Gogh din Amsterdam pot fi vizitate din propriul fotoliu.

Google a lansat astazi Art Project – o colaborare unică cu unele dintre cele mai apreciate muzee de artă din lume, prin care pasionaţii de artă pot vedea online peste o mie de lucrări în cel mai mic detaliu.
În ultimele 18 luni, Google a lucrat împreună cu 18 muzee, rezultatul fiind disponibil la www.googleartproject.com.
Munca a implicat fotografiere la rezoluţie foarte mare a lucrărilor de artă dar şi realizarea de colaje fotografice din peste o mie de fotografii. De asemenea, acest proiect a dezvoltat şi un tur virtual de 360 de grade a diferitelor galerii individuale, folosind tehnologie Street View pentru interioare.
Prin intermediul acestui proiect, oricine, de oriunde din lume va putea să înveţe despre istorie şi artă, cu un singur click.
Proiectul este disponibil la https://www.googleartproject.com/.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.