Mercedes-Benz are aproximativ 4.000 de angajaţi în Ungaria şi anul trecut a produs aici 180.000 de maşini, fiind al patrulea mare exportator al ţării. În 2015, subsidiara Daimler din Ungaria a înregistrat un profit după taxe de 66 de milioane de euro. 

Compania a anunţat joi că producţia nu este afectată "de cei câţiva muncitori" aflaţi în grevă. 

Bela Balogh, preşedintele sindicatului Vasas, a declarat că la linia de asamblare sunt în grevă 80 de muncitori, ceea ce va provoca întârzierea livrării a 50 de maşini. 

Vasas, cel mai mare sindicat din industria auto ungară, vrea o majorare a salariilor de 15% pentru 2017 şi a respins un acord privind salariile încheiat de companie cu un sindicat mai mic, a explicat Balogh. 

"Acordul era prematur", a declarat Balogh, după ce, marţi, Guvernul de la Budapesta a ajuns la un acord cu partenerii sociali în vederea creşterii salariului minim pe economie, ceea ce sporeşte şansele încheierii unui acord corespunzător cu Mercedes. 

"Probabil toţi angajaţii din sectorul auto vor solicita majorarea salariilor", a apreciat preşedintele sindicatului Vasas. 

Alte companii auto care au fabrici în Ungaria sunt Audi (divizia de lux a Volkswagen) şi Suzuki.

Recent, grupul german Daimler AG a anunţat că va investi în următorii ani un miliard de euro în a doua fabrică din Ungaria, la Kecskemet, unde va produce maşini Mercedes-Benz cu tracţiune integrală. 

"Vom înfiinţa o facilitate de producţie eficientă, în care se va derula construcţia maşinilor pe o linie de asamblare flexibilă", a afirmat Markus Schaefer, membru al Consiliului de Administraţie al Mercedes-Benz Cars. 

Investiţia va crea aproximativ 2.300 de noi locuri de muncă, a anunţat Daimler. 

Uzina Daimler de la Kecskemet, 100 de kilometri sud-est de Budapesta, a început producţia comercială a modelului B class în luna martie 2012. În 2013, această uzină a început să producă şi modelul CLA coupe, iar din 2015 modelul CLA Shooting Brake. 

În 2013, Daimler a inaugurat oficial, la Sebeş, în România, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz.

SURSA: Agerpres