Multi studenti pierd timp si bani in facultati

Daca inainte de 1989 Romania ocupa ultimul loc in Europa in privinta numarului de studenti la suta de mii de locuitori, in ultimii ani a avut loc o crestere spectaculoasa a institutiilor de invatamant superior si, desigur, a tinerilor cuprinsi in noile sisteme de pregatire. In acest moment exista 57 de institutii de invatamant superior de stat, cu nu mai putin de 342 facultati, si 84 de institutii particulare, care insumeaza alte 374 de facultati. De la 164 mii de studenti inscrisi in 1990 s-a a

Daca inainte de 1989 Romania ocupa ultimul loc in Europa in privinta numarului de studenti la suta de mii de locuitori, in ultimii ani a avut loc o crestere spectaculoasa a institutiilor de invatamant superior si, desigur, a tinerilor cuprinsi in noile sisteme de pregatire. In acest moment exista 57 de institutii de invatamant superior de stat, cu nu mai putin de 342 facultati, si 84 de institutii particulare, care insumeaza alte 374 de facultati. De la 164 mii de studenti inscrisi in 1990 s-a ajuns acum la o cifra care depaseste 400 de mii, din care un sfert frecventeaza invatamantul particular.
Explozia ofertei a fost insa urmata de deteriorarea standardelor de calitate, mai ales ca si universitatile de stat si-au marit intre timp efectivele cu 150%. Reforma invatamantului, anuntata cu turle si trambite de fiecare guvern format dupa 1990, in afara de cifre record de studenti si acordarea unei autonomii gresit intelese si aplicate, nu a contribuit cu nimic la imbunatatirea pregatirii tinerilor si, cu atat mai putin, la integrarea sistemului in strategiile economice si sociale de dezvoltare a Romaniei pe termen mediu si lung. Dimpotriva! Ministerul Educatiei a finantat cu generozitate, din banul cetatenilor, cosmetizarea vechilor programe ale facultatilor de stat si perfectionarea in strainatate a unor profesori care si-au pus cunostintele si in slujba facultatilor particulare.
In loc sa pretinda conceperea programelor analitice in functie de standardele ocupationale ce ar fi trebuit sa existe pentru fiecare profesie sau meserie existenta pe piata muncii, conducerea ministerului si, ulterior, membrii Consiliului de Evaluare Academica si Acreditare (CNEAA) au inchis ochii la astfel de corelari dintre specializari si cerintele efective ale domeniului pentru care sunt pregatiti studentii. Cat priveste invatamantul particular, conducerea noilor structuri a fost lasata sa copieze la indigo programele analitice ale facultatilor de stat si sa se foloseasca de cadrele didactice de la aceste institutii, ba chiar si de baza lor materiala.
Record absolut la specializari
Autonomia universitara si posibilitatea de decizie la nivel local au determinat o diversificare excesiva a calificarilor si specializarilor, nu atat pentru a raspunde nevoilor pietei, cat din cauza confuziei intretinute in domeniul orientarii scolare si profesionale. In acest fel, nomenclatorul specializarilor academice a atins cifre record, de ordinul sutelor, fara sa se mai poata face distinctie intre licenta, subspecializare si directie de aprofundare. Timp de un deceniu, desi s-a putut vedea cu ochiul liber ca standardele de pregatire universitara se degradeaza incontinuu, Ministerul Educatiei sau cum l-a mai denumit fiecare nou ministru aflat la conducerea lui, nu a gasit de cuviinta sa instituie criterii obligatorii de evaluare a invatamantului, indiferent de nivel sau de forma. Asaltate de candidati, nici universitatile nu au avut nici un interes sa doreasca un sistem de clasificare.
Nici unul dintre rectorii institutiilor de invatamant nu a incercat, fie si numai din curiozitate, sa urmareasca o singura data macar ce se cere pe piata fortei de munca sau cati dintre absolventi isi gasesc un loc de munca in domeniile pentru care sunt specializati. Dimpotriva, decanii lor au fost incurajati de noile reglementari pentru a atrage tot mai multi tineri, cuantumul finantarii de la buget fiind direct proportional cu numarul studentilor inscrisi. In Occident, anual se organizeaza sondaje, de catre institutii specializate sau direct de universitati, prin care se urmaresc mai multi indicatori: rata de succes a studentilor; numarul de absolventi angajati dupa trei, sase sau noua luni; procentajul absolventilor angajati in specialitatea urmata in facultate; rata de succes pe niveluri de performanta manageriala, nivelul de salarizare la angajare etc. In functie de acesti parametri, universitatile primesc calificative, dar si finantare bugetara.     

Rectorii universitatilor de buzunar se opun schimbarii
„Cresterea numarului de studenti nu a fost corelata cu dezvoltarea altor elemente necesare unui proces didactic modern si de calitate. Aparitia invatamantului particular a creat posibilitatea cadrelor didactice sa predea la mai multe facultati, dar unele au ajuns la recordul de a avea norme la 10 – 12 universitati, dispersate in toate colturile tarii. Pe de alta parte, au fost angajati multi tineri, dar specializarea lor nu se poate face intr-un an, doi. Trebuie cel putin zece ani de pregatire pentru a putea spune despre cineva ca este specialist intr-un anumit domeniu de activitate si ca poate preda sau invata pe altii ce trebuie sa faca.
Introducerea noilor criterii de admitere la facultate a determinat o scadere calitativa a procesului de invatamant, aspect care s-a accentuat in foarte multe institutii pe parcursul anilor. Doar cateva universitati au reusit sa pastreze standardele de calitate sau sa le amelioreze, mentinand procesul de selectie a candidatilor sub control. Dovada, absolventii care isi gasesc locuri de munca in strainatate. Masa de tineri care vin in urma acestora bate insa pasul pe loc. Este alcatuita din absolventi cu o pregatire relativ modesta, care pot gestiona inertia, dar nu pot produce modificari. Avem si un numar de absolventi cu o pregatire foarte slaba, care in conditiile dinainte de ‘89 nu ar fi putut intra la facultate. Toate aceste aspecte sunt urmarea mecanismelor noi de finantare care functioneaza ca in Occident, potrivit principiului ca fondurile urmeaza studentul. Teoretic, universitatile care nu sunt bune mor de la sine, pentru ca nu primesc fonduri. Dar, cum de fonduri depinde numarul de norme sau marimea salariului profesorilor, comisiile coboara exigentele la admitere si toata lumea este multumita.
Noi am elaborat mecanismele prin care sa se elimine aceste efecte nedorite, de stavilire a admiterii la facultate a studentilor slabi si a goanei dupa diplomele universitare, dar sistemul de vot egal pentru toti rectorii universitatilor din tara nu permite obtinerea acordului majoritatii in Consiliul National al Rectorilor. Cand se pune problema unei analize, a evaluarii calitatii si ierarhizarea institutiilor de invatamant pentru corelarea finantarii cu pozitia obtinuta in clasament, nu se obtin mai mult de 8-12 voturi din 53, pentru ca rectorii de la universitatile mai mici, fragile, voteaza impotriva sistemului.
Pentru a creste exigentele si a intari sistemul de evaluare academica si acreditare, noi am amendat legea in 1999, dar lobby-ul creat in Parlament a facilitat trecerea unor modificari ce au condus la imblanzirea ei. E un castig temporar, in defavoarea invatamantului. Sistemul actual de verificare a calitatii invatamantului are anumite slabiciuni. Legea vizeaza mai mult cadrul de organizare, conditiile de functionare, presupunandu-se ca daca exista biblioteci, laboratoare si profesori angajati, studentii vor fi bine pregatiti. Legal, noi nu putem face evaluarea studentilor, pentru ca prin lege acesta este atributul institutiilor de invatamant. Dar ele nu fac acest lucru. Singura scadenta este licenta. Sunt universitati care isi asuma responsabilitatea pregatirii studentilor, dar altele organizeaza licenta la diverse universitati mici din tara, unde in anul urmator toti studentii picati reusesc sa ia note maxime. Examenul de licenta in formula actuala nu este fiabil. Ar trebui introdus un sistem de examinare la nivel national.”

Tineri orientati la timpul trecut
In lipsa oricaror directii strategice de ocupare a fortei de munca, cei mai multi tineri s-au indreptat spre domenii de pregatire dictate de interesele de moment ale pietei. Asa se explica diminuarea drastica a candidatilor in invatamantul tehnic si cresterea spectaculoasa a candidatilor la facultatile cu profil economic, juridic si pedagogic. Nimeni nu stie insa care vor fi nevoile pietei peste cinci ani si ce se va intampla cu tinerii formati intr-un sistem lipsit de contact cu piata muncii. r
Sondajul realizat la sfarsitul anului 1999 de Institutul Roman de Cercetari Economico-Sociale si Sondaje (IRECSON) este singurul care prezinta problemele absolventilor, dar el a trecut neobservat de cei care gestioneaza strategiile de pregatire si integrare a tinerilor pe piata fortei de munca. Datele centralizate in urma anchetei efectuate asupra a 3.400 de studenti din ultimul an de facultate, din principalele centre universitare – Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara si Craiova – arata cat de adaptata este pregatirea universitara la nevoile actuale ale economiei.r
r
Situatia tinerilor absolventi pe piata fortei de muncar
r
tIngineritEconomistitJuristi (%)r
1. Gradul de absorbtie pe piata a tinerilor absolventir
– Au gasit un loc de munca imediat r
dupa absolviret16t28t22tr
– S-au angajat intr-un interval de 3 luni r
de la absolviret30t39t31r
– S-au angajat intr-un interval de 3-6 luni r
de la absolviret29t20t30r
– Nu au inca un loc de muncat25t13t17r
r
2. Incadrarea absolventilor care au gasit un loc de muncar
– Lucreaza in domeniul in care s-au pregatitt15t73t64r
– Lucreaza in cu totul alte domenii r
decat s-au pregatit t85t27t36r