"Proiectul curent de Uniune Bancară este considerat funcţional pentru zona euro cu clauza opt-in (opţională n.r.) aplicabilă statelor membre care nu sunt în zona euro. În acest stadiu, propunerea are patru piloni complementari. Întâi ar trebui să fie un unic manual de reguli, asta înseamnă că membrii Uniunii Bancare, adică cei din zona euro şi statele non-euro care optează pentru uniunea bancară ar trebui să înfiinţeze şi să implementeze un cadrul armonizat de reglementare şi supraveghere bancară. În al doilea rând, ar trebui să existe o unică autoritate supranaţională de supraveghere în toată Uniunea Europeană, respectiv partea de supraveghere să fie transferată de la nivel naţional, la nivel UE, la Banca Centrală Europeană. În al treilea rând, ar trebui să existe un unic mecanism de rezolvare a băncilor cu probleme pentru a evita crizele bancare şi, în sfârşit, ar trebui să existe o unică schemă de garantare a depozitelor", a spus Isărescu.

Potrivit acestuia, pentru fiecare pilon există păreri pro şi contra.

"Privind unicul manual de reguli, criza financiară a subliniat pericolul unor reguli naţionale divergente. Contextul curent justifică adoptarea unui cadru juridic comun pentru reglementările bancare. Autoritatea Bancară Europeană joacă rolul central în elaborarea manualului de reguli. Ar trebui să joace. Rezultatul ar fi mai puţin arbitraj în reglementare, ceea ce este foarte important, pentru că altfel băncile reuşesc să evite orice reguli naţionale de reglementare şi să o ducă bine. În al doilea rând, este o întărire a principiului neutralităţii competitive, aceeaşi afacere, aceleaşi reguli. În al treilea rând, este un nivel mai mare de transparenţă care contribuie la un cadru reglementare robust şi uniform într-o piaţă unică. Pe de altă parte, există anumite riscuri aici. Implementarea aceluiaşi manual de reguli în peste 8.000 de bănci, câte sunt în Europa, s-ar putea să nu fie destul de flexibilă, apoi reglementarea mai strictă curentă la nivel naţional ar putea fi subminată de cea din statele care nu sunt în zona euro, care decid să nu adere la Uniunea Bancară şi subsidiarele locale pot evita legislaţia bancară mai prohibitivă. Unicul mecanism de supraveghere ar putea fi creat prin transferul atribuţiilor de supraveghere prudenţială de la autoritatea naţională la BCE. În acest context, o serie de sarcini, cum ar fi protecţia consumatorilor, lupta contra spălării banilor şi supravegherea băncilor, care sunt în ţările care nu se află în UE, rămân la nivel naţional", a spus guvernatorul BNR.

El a mai afirmat că, între timp, BCE are răspunderea, de fapt, de supraveghere a sistemului bancar.

"Există o agendă pentru tranziţia la noul mecanism. Începând cu 1 ianuarie 2013, BCE ar putea alege să preia supravegherea oricărei instituţii de credit din Uniunea Bancară, mă refer aici la băncile mari care au fost salvate. Până în 1 ianuarie 2014, toate băncile ar trebui să fie sub supraveghere. Implementarea cu succes a acestui mecanism ar fi o povară considerabilă în restaurarea încrederii şi creşterea transparenţei în supravegherea bancară. Totuşi, există şi probleme. Participarea voluntară a statelor non-euro în Uniunea Bancară ar putea însemna fragmentarea pieţei unice UE în ţări participante şi non-participante şi există incertitudine, încă, privind rolul acestor ţări cu unică instituţie de supraveghere", a mai spus oficialul Băncii Centrale.

În opinia acestuia, mandatarea BCE de supraveghere bancară este o alegere bună.

"În opinia mea, este bine, pare că este o alegere bună, deşi noi avem o serie de alte opinii care ridică anumite potenţiale probleme. În favoarea BCE sunt expertiza puternică în ceea ce priveşte sectorul financiar, ca şi sinergia care există între supravegherea bancară, pe deoparte, şi funcţia de împrumutător, în ultimă instanţă, şi de supraveghere a sistemului de plăţi, pe de altă parte. Un unic mecanism de rezolvare a băncilor cu probleme asigură managementul centralizat al pieţelor bancare cu opţiuni de a trata falimentele bancare ordonat cu minime costuri pentru economie. Principiile acestui mecanism de rezolvare ar trebui să fie într-un singur manual care trebuie să trateze problemele costului revenirii băncii în problemele fiscale care pot apărea şi problema hazardului moral, care poate apărea. Costul revenirii băncilor sau rezolvării situaţiilor băncilor cu probleme ar trebui suportate de creditor şi acţionar. Totuşi, în cazul unor crize sistemice este nevoie de o unică abordare fiscală, dar este dificil de a obţine consensul politic pentru asta. O altă provocare pentru un astfel de mecanism se referă la cadrul de rezolvare eterogen la nivel naţional, care cere schimbări semnificative în legislaţia naţională privind munca, impozitele şi insolvenţa", a explicat Isărescu.
Sursa: Agerpres