MTI vrea să rezilieze contractul pentru construcţia tronsonului de autostradă Moara Vlăsiei – Ploieşti

MTI vrea să rezilieze contractul pentru construcţia tronsonului de autostradă Moara Vlăsiei – Ploieşti
Publicat de CAPITAL la 18 aprilie 2011, 14:55

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a anunţat, luni, că a trimis o notificare prealabilă constructorilor tronsonului de autostradă Moara Vlăsiei – Ploieşti privind rezilierea contractului, din cauza întârzierii lucrărilor şi a majorării costului de execuţie cu circa 47%.

‘Astăzi (luni – n.r.) am trimis o notificare prealabilă de reziliere către constructori pe tronsonul Moara Vlăsiei – Ploieşti, deoarece nu mai putem tolera faptul că lucrările stagnează, şantierul fiind, practic, părăsit şi nici nu putem tolera creşterile preţului de construcţie cu circa 47%’, a explicat Anca Boagiu, într-un seminar dedicat infrastructurii.

Ministrul Transporturilor a precizat că instituţia pe care o conduce va organiza o nouă licitaţie pentru a selecta noi constructori, aceştia urmând să fie aleşi până în luna august.

Consorţiul care realizează lucrările la tronsonul Moara Vlăsiei – Ploieşti este format din companiile româneşti Spedition UMB, Euro Construct Trading ’98 şi PA & CO Internaţional.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.