Astfel, legea cu privire la securitate, strategia securităţii naţionale ruse până în 2020 şi Doctrina militară urmează să fie completate cu descrierea noilor ameninţări care ar putea deveni relevante pentru securitatea statului rus pe termen scurt. Aceste documente vor reflecta, de asemenea, măsurile pentru neutralizarea ameninţărilor respective, a anunţat o sursă din cadrul Consiliului Securităţii Rusiei.

Moscova pune în prezent în aplicare directivele elaborate de guvern şi alte structuri publice la 22 iulie, în cadrul reuniunii Consiliului Securităţii Rusiei privind protecţia suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Federaţiei Ruse.

Această reuniune s-a concentrat pe ameninţările generale de bază, inclusiv noile ameninţări la adresa securităţii Rusiei, a afirmat interlocutorul Nezavisimaia Gazeta, care, evocând noile riscuri, a spus că ar putea fi vorba de noi provocări, cum ar fi cele observate astăzi în Ucraina, unde pe calea 'haosului controlat' a fost răsturnat de la putere guvernul preşedintelui Viktor Ianukovici, iar în locul său a venit un guvern convenabil pentru unele puteri mondiale.

Cu alte cuvinte, a fost pur şi simplu 'o lovitură de stat condusă şi finanţată din exterior', aşa cum a declarat preşedintele rus Vladimir Putin în această reuniune.

După cum consideră generalul de armată Iuri Baluevski, fostul comandant al statului major interarme, noile ameninţări pentru Rusia nu sunt de ordin strict militar, deşi acestea ar putea afecta în mod semnificativ securitatea militară a ţării.

General Baluevski remarcă faptul că există un punct comun al tuturor acestor 'revoluţii colorate' – un război mediatic total împotriva regimurilor indezirabile, însoţit de alte demersuri politice şi economice. 'Este necesar de studiat natura şi mecanismul acestor războaie (mediatice) şi de planificat măsuri pentru neutralizarea lor', mai spune el, subliniind că 'statul trebuie să definească şi să planifice măsuri pentru evitarea unor evenimente comparabile cu cele care au avut loc în piaţa Bolotnaia' din Moscova, unde au avut loc proteste de amploare în ajunul revenirii la Kremlin a preşedintelui Vladimir Putin în 2012.AGERPRES