Moody’s a informat că a coborât cu două trepte ratingul pentru depozitele pe termen lung ale Allied Irish Banks, Bank of Ireland, EBS Building Society şi Irish Life & Permanent şi cu o singură treaptă ratingul ICS Building Society. În prezent, Bank of Ireland (cea mai mare bancă irlandeză) şi ICS Building Society au un rating ‘Ba1’, în timp ce Allied Irish Banks, EBS Building Society şi Irish Life & Permanent au un rating ‘Ba2’.

De asemenea, ratingul pentru depozitele pe termen scurt a fost coborât la ‘Not-Prime’ de la ‘P-2’ în cazul Bank of Ireland şi la ‘Not-Prime’ de la ‘P-3’ în cazul celorlaltor patru bănci.

Moody’s a precizat că perspectiva pentru depozitele pe termen lung ale celor cinci bănci irlandeze este una negativă, în linie cu perspectiva pentru ratingul obligaţiunilor guvernamentale.

Vinerea trecută, Moody’s a coborât cu două trepte ratingul pentru obligaţiunile emise de guvernul Irlandei la ‘Baa3’ de la ‘Baa1’, cu perspectivă negativă. Calificativul ‘Baa3’ este doar cu o treaptă peste statutul ‘junk’.
SURSA: Agerpres