Momente cumplite pentru Liviu Dragnea și iubita sa. Irina Tănase nu a mai rezistat
În contextul în care Liviu Dragnea își aniversează împlinirea vârstei de 57 de ani în pușcărie, Irina Tănase nu a mai suportat depărtarea de omul iubit și a făcut un gest public disperat. Durerea celor doi răzbate din postarea de pe instagram a iubitei fostului lider PSD.
Iubita lui Liviu Dragnea a postat luni pe contul său de Instagram o poezie emoționantă de dragoste, numită Sonetul LIII, a autoarei britanice Elizabeth Barrett Browning.
Postarea nu este deloc întâmplătoare, având în vedere că fostul lider al PSD își serbează luni ziua de naștere, el împlinind vârsta de 57 de ani într-un context deloc fericit pentru cei doi, în spatele gratiilor.
Dealtfel, nici poezia postată de Irina Tănase nu este întâmplătoare: în afară de iubirea până la moarte invocată de autoare, versurile fac referire și la lupta pentru libertate.
Cu atât mai tristă pentru Liviu Dragnea și Irina Tănase este pomenirea libertății, cu cât directorul penitenciarului Rahova, unde este întemnițat fostul lider al PSD, i-a refuzat vineri cererea de a beneficia de o permisie cu ocazia zilei sale de naştere.
Deşi fusese aprobată iniţial de către comisia penitenciarului, permisia a fost refuzată la scurt timp după ce informaţia a ajuns în presă.
Dat fiind tonul elegiac al sonetului, este lesne de înțeles prin ce stări trec acum cei doi îndrăgostiți:
”Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.
Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.
Şi te iubesc cu zilnică iubire,
În paşnic fel, în zori, pe scăpătate –
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
Curat, aşa cum fugi de linguşire.
Şi te iubesc cu patimă avută
În vechi dureri şi cu credinţa care
Părea, cu sfinţi copilareşti, pierdută.
Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viaţa mea! – şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte şi mai tare”.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





