Preşedintele american, Barack Obama, va promulga marţi legea privind reforma sistemului de asigurări medicale, adoptată duminică şi transmisă oficial, luni, Casei Albe, a anunţat purtătorul de cuvânt al lui Obama, citat de AFP.

O ceremonie era iniţial prevăzută să aibă loc pe vasta peluză de la sud a Casei Albe, pentru a înscrie acest ansamblu legislativ în dreptul american, dar, având în vedere vremea instabilă de la Washington, evenimentul va fi organizat în cunoscuta sală „East Room” de la Casa Albă, la ora locală 11.15 (17.15, ora României), a anunţat preşedinţia.

Obama va merge apoi la Departamentul de Interne pentru a da declaraţii.

Preşedintele îi va invita pe congresmenii care au susţinut această lege care va permite unui număr de 32 de milioane de persoane, lipsite în prezent de asigurare medicală, să beneficieze de ea. Mai mulţi americani care vor beneficia de pe urma acestei legi ar urma de asemenea să fie invitaţi, a afirmat Robert Gibbs, purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama, în timpul conferinţei sale de presă cotidiene.

La rândul său, principalul consilier al lui Obama, David Axelrod, a afirmat că preşedintele s-a bucurat foarte mult la vestea victoriei de duminică, chiar mai mult decât la alegerea sa în noiembrie 2008.

„Nu cred că l-am văzut vreodată pe preşedinte mai bucuros decât ieri seară, în legătură cu tot ce am îndeplinit în toţi aceşti ani, inclusiv alegerile” prezidenţiale, a spus Axelrod, la postul de televiziune ABC. Potrivit acestuia, Obama şi-a lăudat, duminică seară, echipa, în timpul unei recepţii în principalul balcon din sudul Casei Albe.

Anterior, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a semnat documentul care permitea transmiterea proiectului de lege către preşedintele american.

După semnătura lui Pelosi, proiectul de lege de 2.300 de pagini, adoptat cu 219 de voturi pentru şi 212 împotrivă în Cameră, poate fi trimis Casei Albe. El a fost pus într-o cutie albastră purtând sigiliul Camerei.

 „Marele şantier neterminat al societăţii americane”

„Ieri seară, am scris istoria”, a spus liderul democrat. „Credem că acest proiect de lege dă americanilor libertatea de a avea vieţi mai sănătoase, de a-şi urma hobby-urile, de a-şi exersa talentele şi de a fi fericiţi”, a adăugat ea.

Pelosi a adus un omagiu şi senatorului Edward Kennedy, decedat în august 2009, care a fost unul dintre iniţiatorii reformei. „El spunea că (reforma) este marele şantier neterminat al societăţii noastre”, a amintit ea.

În acelaşi timp, Senatul lucrează la mai multe „corecturi”, înglobate într-un document de 150 de pagini, prin care textul de lege să devină mai conform cu exigenţele aleşilor din Camera inferioară. Pentru a fi adoptate, aceste măsuri trebuie votate de 51 de senatori din 100. Procesul nu este legat de promulgarea prevăzută pentru marţi.

Republicanii s-au opus acestei proceduri care permite democraţilor să treacă de minoritatea de blocaj a opoziţiei. Ei au avertizat că îşi vor manifesta opoziţia faţă de Obama şi aliaţii săi în Congres.

SURSA: Mediafax, CNN