Modificare majoră în Legea Pensiilor! Se schimbă vârsta de pensionare pentru milioane de români
Pensionarii au parte de vești de ultim moment. Mai mulți parlamentari vor să modifice Legea privind sistemul unitar de pensii publice. Măsura vizează eliminarea unei inechități între diferitele grupuri de pensonari.
Toate persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluare remanentă ar trebui să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare. Aceasta este dorința a patru parlamentari care au venit cu o propunere legislativă de modificare a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice menită.
Parlamentarii sunt de părere că de o asemenea măsură beneficiază, la ora actuală, doar persoanele care au trăit în zone afectate de populare remanentă din cauza extracției și prelucrării minereurilor neferoase cu conținut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arsenic, zinc, mangan, fluor, clor, etc.
Ei au arătat că nu au fost luați în considerare cei care și-au dus existența în orașe și așezări, precum minicipiul Ploiești sau comuna Brazi din județul Prahova. Aici poluarea a fost generată de prelucrarea țițeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, prelucrarea țițeiului parafinos și neparafinos, distilarea țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor.
Propunerea legislativă se află acum în dezbaterea Camerei Deputaților. în februarie, ea a fost respinsă de Senat.
Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





