Guvernul României a aprobat proiectul RPA (Robot Process Automation)
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat că în mai puțin de două luni echipa sa a demonstrat că modernizarea și digitalizarea României nu mai sunt doar intenții, ci realități care încep să prindă contur. El a reamintit că, în urmă cu câteva luni, în programul de guvernare era prevăzută introducerea tehnologiei RPA (Robot Process Automation – automatizarea proceselor robotizate), iar vineri, 22 august 2025, proiectul a fost aprobat de Guvern.
„Roboții lucrează și noaptea, roboții nu obosesc, roboții nu greșesc, roboții nu bagă în față la ghișeu, roboții nu vă pun să dați telefon, să găsiți pe altcineva.
România are mare nevoie de digitalizare și uitați că se poate, nu doar promisiuni în programe, ci proiecte majore, care cresc afacerilor și care îi fac pe oameni să simtă că trăiesc într-o țară și cu oameni deștepți și o țară bogată și mândri că se poate și la noi.
E un proiect care îl vedem făcut în câteva luni de zile și cel mai important este că din patru în patru luni e un calendar în care se bifează progresul și ne vom ocupa ca el să ajungă realitate”, a anunțat oficialul român.
Proiectul RPA are un termen de implementare de 12 luni
Potrivit ministrului, proiectul are un termen de implementare de 12 luni, cu evaluări periodice la fiecare trei luni, și presupune ca cel puțin 240 de procese repetitive să fie automatizate prin sisteme robotizate, unele bazate chiar pe inteligență artificială.
Miruță a explicat că tehnologia RPA înseamnă reducerea birocrației, eliminarea hârtiilor și a drumurilor inutile la ghișee, precum și creșterea transparenței și eficienței statului. El a subliniat că roboții pot lucra continuu, fără erori sau favoritisme, oferind cetățenilor și firmelor un acces mai simplu și mai rapid la servicii publice.
Ținta proiectului, a adăugat ministrul, este aducerea României la standarde internaționale și demonstrarea faptului că digitalizarea nu este doar un obiectiv declarat, ci o certitudine. Oficialul a precizat că implementarea va fi monitorizată la fiecare patru luni și că Ministerul Economiei se va asigura ca rezultatele să fie vizibile într-un termen scurt.
„În mai puțin de două luni am arătat că schimbarea este posibilă: modernizarea și digitalizarea României nu mai sunt doar vorbe frumoase, ci realități care prind contur. Acum 2-3 luni scriam în programul de guvernare că ne propunem introducerea RPA (Robot Process Automation) în România. Ieri, proiectul a fost aprobat de guvern si are 12 luni termen de finalizare cu măsurare a evoluției din 3 în 3 luni.
Ce înseamnă RPA? Înlocuirea birocrației greoaie, a hârtiilor și a drumurilor inutile la ghișee cu sisteme digitale robotizate pe alocuri chiar cu inteligență artificială care funcționează simplu și rapid. Practic, mai puțină alergătură pentru cetățeni și firme, mai multă transparență și eficiență pentru stat.
Ținta noastră este clară: să aducem România la standarde internaționale și să demonstrăm, zi de zi, că digitalizarea nu e un vis, ci o certitudine”, a scris Radu Miruță, vineri, pe contul său de Facebook.