Avioanele ruseşti supranumite „Judecata de apoi“, Iliuşin Il-80 şi Iliuşin Il-82, vor intra într-un proces de modernizare, a declarat viceministrul rus al Apărării. Aceste aparate sunt destinate a fi aeronave de comandă strategică în timpul unui război nuclear.

„În prezent, am lansat modernizarea Comandamentului Aerian de Comandă Strategică pe baza avioanelor Il-80 şi Il-82. Compania Poliot este principalul dezvoltator al sistemului de comunicţii de la bord şi am finalizat etapa experimentală a modernizării”, a declarat vicepremierul  în timpul vizitei la uzina Poliot.   Iliuşin Il-80 proiectat pe baza lui Iliuşin II-86, primul avion sovietic cu fuselaj larg, este o aeronavă de comandă strategică. Numit „Judecata de Apoi“, această aeronavă este destinată să conducă forţele militare în cazul unui război nuclear. Iliuşin Il-82 este dotat cu un post de comandă similar construit pe baza avionului-cargo Iliuşin Il-76.

Iliuşin Il-80 proiectat pe baza lui Iliuşin II-86, primul avion sovietic cu fuselaj larg, este o aeronavă de comandă strategică. Numit „Judecata de Apoi“, această aeronavă este gândită să conducă forţele militare în cazul unui război nuclear. Iliuşin Il-82 este dotat cu un post de comandă similar construit pe baza avionului-cargo Iliuşin Il-76.   Numai partea tehnică a acestor aeronave este modernizată, după care Forţele Aeriene şi Spaţiale din Rusia vor fi echipate cu a doua generaţie de post aerian  de comandament strategic.A treia generaţie va fi creată pe baza unui Iliuchin Il-96-400, potrivit inginerilor acestui proiect.

Forțele armate ruse vor primi în perioada următoare mai bine de 30 de super-torpile înarmate cu focoase termonucleare, anunță publicația Foxtrot Alpha. Numită Poseidon sau „Torpila Apocalipsei”, aceasta poate fi detonată în apropierea coastelor orașelor inamice în caz de război. Drona are scopul de a crea un tsunami masiv, care contaminează radioactiv, cu cobalt-60, coasta pe care ajunge. Arma poate fi transportată de două noi submarine ruseşti, numite Project 09852 Belgorod (din clasa de mari dimensiuni Oscar) şi Project 09851 Habarovsk, lansate la apă în 2012, respectiv 2014.

Habarovsk este un model misterios, despre care se ştie că poate transporta şase vehicule submarine „speciale”.   Drona Poseidon seamănă, la formă, cu un submarin. Este posibil ca arma să fie bazată pe platforma Surrogat. Acesta este un submarin autonom prezentat de Rusia, care poate fi folosit în misiuni de spionaj sau pentru a imita orice alt model de submarin. Drona va putea fi folosită pentru a păcăli submarinele de atac ale NATO, care, în vreme de război, ar avea rolul de a vâna clasele mai mari ruseşti de submarine, care transportă rachete balistice.   Deşi această armă pare impresionantă, ea nu este mai periculoasă decât actualele rachete intercontinentale. Spre deosebire de dronă, acestea pot atinge ţintele în câteva minute. Poseidon are nevoie de mai mult timp pentru a-şi atinge ţinta (poate chiar zile), dar are avantajul că este mai greu de contracarat de sistemele de apărare existente.

Te-ar putea interesa și: