Mirela Vaida și-a lăsat copiii acasă și a plecat în vacanță alături de soț: Doar noi doi

Mirela Vaida și-a lăsat copiii acasă și a plecat în vacanță alături de soț: Doar noi doi

Sursa: Facebook, Mirela Vaida

Publicat de Claudiu Popa la 22 august 2022, 22:12

Cunoscuta moderatoare TV Mirela Vaida și-a lăsat copiii acasă și a plecat în vacanță alături de soț, într-o escapadă specială de vară. Unde au ales cei doi să își petreacă mai multe zile departe de familie.

Mirela Vaida pare să se fi bucurat de viață în ultimele săptămâni, după ce a plecat dintr-o vacanță în alta toată vara. Totuși, ea le va da în curând întâlnire telespectatorilor de la Antena 1, după ce pauza sa de televiziune va lua sfârșit, dar, până atunci, vedeta a decis să mai petreacă câteva clipe alături de soțul ei într-o vacanță romantică.

Mirela Vaida și-a lăsat copiii acasă și a plecat în vacanță alături de soț: Doar noi doi

Prezentatoarea TV și soțul ei nu apar de prea multe ori împreună pe rețelele de socializare, însă în ultima vreme, mai exact în vacanțele din ultimele luni, vedeta și-a convins soțul să facă mai multe fotografii alături de ea și de cei mici.

Mirela Vaida a fost plecată într-o vacanță de neuitat împreună cu soțul ei și cu cei trei copii pe care îi au împreună zilele trecute, atunci când fiul cel mare a prezentatoarei a împlinit frumoasa vârstă de șase ani. Ulterior, prezentatoarea de la Acces Direct și soțul său și-au lăsat copiii acasă și au pornit într-o nouă aventură, de data aceasta romantică și puțin mai aproape de casă, deoarece Vaida trebuie să reia în curând emisiunea.

”Acum plecăm doar noi doi. Am venit acasă doar cât să lăsăm copiii și bagajele grele. Hai la drum, din nou”, a scris Mirela Vaida pe Instagram într-o postare alături de o fotografie cu soțul ei.

Vedeta a ajuns într-o zonă de lux din Italia

Cei doi au ajuns luni, 22 august, în stațiunea Positano din Italia, acolo unde urmează să petreacă momente de relaxare și liniște împreună.

Mirela Vaida şi soțul său, Alexandru Vaida, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 10 ani, fiind împreună din 2009. Cei doi au împreună trei copii. Totuși, în timp ce prezentatoare apare aproape zilnic pe micile ecrane, soțului ei nu prea îi place celebritatea și s-a ferit de camerele foto până acum. Alexandru Vaida, soțul vedetei de la Antena 1, deţine funcţia de director comercial la o companie din România.

„El este un tip mai retras. Din toate pozele pe care le am pe Facebook, el nu apare în nici măcar una. Nu are cont de Facebook, nu are cont de Instagram. El are o părere altfel decât a mea, ceea ce este bine pentru că mă completează. E alegerea lui să nu fie persoană public, respect treaba asta”, spunea Mirela Vaida despre soțul ei într-un interviu.

Informații articol
Publicat în: Stil de viață
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.