Mirela Vaida renunță la televiziune? Confesiune în lacrimi: Trebuie să aleg
SURSA FOTO: Captură YouTube
Cunoscuta prezentatoare TV, Mirela Vaida, a mărturisit într-un podcast recent că a trecut prin situații dificile și a fost la un pas să renunțe la televiziune. Cum a reușit să treacă peste aceste momente de cumpănă?
Mirela Vaida, confesiuni emoționante despre momentele grele din carieră
Vedeta Antena Stars Mirela Vaida și-a deschis sufletul în fața publicului, povestind cu sinceritate despre momentele dificile din viața sa și despre cum a reușit să se redescopere și să se reclădească după fiecare obstacol.
Într-o discuție avută în cadrul podcastului „Altceva” cu Adrian Artene, Vaida a vorbit despre provocările pe care le-a întâmpinat de-a lungul carierei, precum și despre prima ei pasiune profesională, avocatura.
Avocatura, prima dragoste profesională
Mirela Vaida a mărturisit că, deși avocatura a fost prima sa iubire profesională, nu a reușit să continue pe acest drum, simțind că i-ar fi fost dificil să revină într-un domeniu atât de dinamic după o pauză îndelungată.
„În avocatură n-aș mai fi putut, fiindcă odată ce ai pierdut contactul și nu ai rămas acolo să dai examen pentru barou sau să fii consilier juridic … e greu să te mai întorci. Acolo trebuie continuu să înveți și să fii la curent cu tot ce se întâmplă”, a spus Vaida.

Mirela Vaida, la un pas să renunțe la televiziune și nu doar o dată
Vedeta a vorbit deschis despre momentele în care a fost aproape să renunțe la televiziune din cauza oboselii și a dificultăților personale. Printre experiențele dureroase se numără și pierderile de sarcini care au afectat-o profund.
Totuși, a găsit puterea de a merge mai departe și de a se reconstrui, de fiecare dată alegând să se descarce de emoțiile negative în loc să le acumuleze.
„Am avut momente când am vrut să renunț, de multe ori. Din cauza oboselii, din cauza faptului că pierdusem niște sarcini, că trecusem prin niște greutăți și mi se părea că trebuie să aleg. Doar că eu sunt și expansivă.
Partea bună, pentru mine, ca să nu mă îmbolnăvesc, este că plesnesc și dau totul afară, deci nu acumulez nimic. Partea rea este pentru ceilalți: „Aoleu, iar a apucat-o!”. Dar să știi că partea bună, la mine, asta este, că sunt autentică.
Adică, ce am, vă zic în față și, în principiu, nu prea aveți de ce să vă feriți, adică de mine să nu vă temeți că eu mâine sunt ca nouă, suntem din nou prieteni”, a povestit Mirela.
Și-a menținut echilibrul prin sinceritate și autenticitate
Pentru Mirela Vaida, sinceritatea și autenticitatea reprezintă modul prin care reușește să își mențină echilibrul și sănătatea mentală.
„Eu sunt autentică. Ce am, vă zic în față, și, în principiu, nu prea aveți de ce să vă feriți. Adică de mine să nu vă temeți că eu mâine sunt ca nouă, suntem din nou prieteni”, a spus vedeta, subliniind că nu ține ranchiună și nu poartă resentimente nimănui.
Deși firea sa expansivă poate să îi surprindă pe cei din jur, Vaida consideră că aceasta este o parte esențială din personalitatea ei. Ea a spus că nu are dușmani, „nu am resentimente, nu țin ranchiună, nu-i port nimănui pică, n-am gânduri rele”.
Mirela Vaida a recunoscut că încă mai are aspecte de îmbunătățit și mai are „un pic de lucrat la formă” în ceea ce privește echilibrul emoțional, dar simte că este pe drumul cel bun.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





