Șeful Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir a fost audiat din nou de procurorii DNA, în dosarul legat de dezafilierea echipei Universitatea Craiova. Spre deosebire de data trecută, când a făcut circ în fața sediului DNA, astăzi, Corleone s-a limitat să declare că „e treaba mea ce am declarat procurorilor”.
Mitică Dragomir ține la șefia LPF ca la ochii din cap

Sursele EVZ precizează că procurorii DNA au extins cercetările în dosarul "Şpagă în Fotbal", Mircea Sandu fiind învinuit şi de luare de mită, iar Mitică Dragomir – de complicitate. Cei doi erau deja urmăriţi penal pentru acuzaţia de abuz în serviciu.

Dragomir a virat 400.000 de euro reprezentând drepturile TV ale clubului Gloria Bistriţa, din conturile LPF, direct într-un cont al soţiei lui Mircea Sandu, Elisabeta.

Motivarea oficială a lui Dragomir şi Sandu a fost aceea că soţia preşedintelui FRF ar fi împrumutat, anterior, clubului Gloria Bistriţa, aceeaşi sumă. În acest sens a fost întocmit un act notarial, însă nu există nicio tranzacţie bancară care să ateste că împrumutul a fost, într-adevar, acordat.

Astfel, anchetatorii suspectează că, de fapt, Elisabeta Sandu nu a dat, niciodată, bani Gloriei Bistriţa a lui Jean Padureanu şi că viramentul efectuat de Mitică Dragomir ar reprezenta, de fapt, mită pentru președintele FRF.

Citiţi mai mult pe EVZ.ro