Mircea Badea, revoltat de candidaţi: Vă bateți joc de noi? Nu există aşa ceva

Mircea Badea, revoltat de candidaţi: Vă bateți joc de noi? Nu există aşa ceva
Publicat de Bogdan Ungureanu la 8 noiembrie 2019, 08:52

Realizatorul emisiunii “În gura presei”, Mircea Badea, este foarte nemulţumit de campania electorală din acest an pentru alegerile prezidenţiale şi spune că în nicio altă ţară din lume nu s-ar putea petrece aşa ceva.

Campania pentru alegerile prezidenţiale din acest an este marcată de refuzul candidaţilor de a participa la dezbateri electorale. Acest lucru a fost observat şi de realizatorul tv Mircea Badea. “În orice țară zdravănă la cap, populația nu ar admite așa ceva […] În România nu este presiune pe candidați”, a comentat acesta, revoltat de situaţie.

“Există undeva, pe pământ, vreo țară unde alegerile prezidențiale să nu aibă nici măcar o dezbatere? Nu există! Cum dracului? În nicio altă țară, candidații nu și-ar permite să nu facă dezbatere. De ce? Pentru că i-ar amenda imediat populația. În orice țară zdravănă la cap, populația nu ar admite așa ceva. Vă bateți joc de noi? Trebuie să aflăm și noi ce au de zis, ce gândesc, una alta, să ne mintă frumos, orice. Nu există așa ceva. În România nu este presiune pe candidații la prezidențiale. Iohannis nu a dat nici măcar un interviu în cinci ani de mandat.

Cât despre Dan Barna… cum ar putea să ajungă președinte dacă nu a participat la nicio dezbatere? Cum ai putea să intri în turul doi neavând nicio dezbatere cu Viorica Dăncilă? Tu, Barna, de exemplu, ești sigur că îl învingi pe Mircea Diaconu? Cum să nu vrei dezbatere tu, Barna? Cum așa ceva?! Vina nu este nici a lui Iohannis, nici a lui Barna, nici a televiziunilor. Vina este exclusiv a poporului. Oamenii nu au pus niciun fel de presiune. După care, hai să ne plângem”, a declarat realizatorul emisiunii “În gura presei” de la Antena 3.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.