Potrivit acestuia, este obligația statului român să vină cu măsuri specifice, având în vedere că nu s-a realizat nimic de mai bine de 20 de ani în acest domeniu. Iar Legea privind garantarea pachetelor de servicii turistice reprezintă temeiul legal primar, temei ce va fi urmat de normele de aplicare, sub formă de Hotărâre de Guvern. 

”Doar agențiile de turism organizatoare care obțin pentru prima oară o licență vor suporta contribuția inițială, iar nivelul nu poate fi mai mic de 2.000 de euro. Agențiile de turism organizatoare vor declara trimestrial sumele încasate în avans de la turiști și vor depune o declarație în acest sens pentru a avea o evidență transparentă a nivelului de încasări, pe baza căreia se va calcula cuantumul contribuției la fond. Nu se va închide nicio agenție din cauza apariției acestui fond”, a adăugat ministrul.

În data de 18 decembrie, a avut loc o dezbatere publică, condusă Mircea Titus Dobre, cu reprezentanții Asociației Profesioniștilor de Turism din România (APTR), pe tema Fondului de garantare a pachetelor turistice, întâlnire la care a participat și Directorul General al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), domnul Alexandru Petrescu.

Ministrul Turismului a punctat faptul că Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2017 pentru modificarea Ordonanței nr. 107/1999 a venit în contextul necesității transpunerii Directivei Europene 90/314/CEE, termenul de remediere a deficiențelor constatate de Comisia Europeană fiind 31.12.2017. Legea reprezintă temeiul legal primar, acțiune premergătoare realizării normelor de aplicare ce vor fi supuse și dezbaterii publice, concretizate ulterior sub formă de Hotărâre de Guvern. Normele de aplicare vor reglementa aspectele privind mecanismul de funcționare și administrare a Fondului de garantare și vor fi dezvoltate de Ministerului Turismului și de FNGCIMM.

Reprezentanții APTR au precizat faptul că sunt în totalitate de acord cu instituirea acestui fond, însă consideră ca fiind necesare completări. Ministrul Turismului a evidențiat faptul că Hotărârea de Guvern ce va conține normele de aplicare ale legii se află în stadiul de proiect prioritar intern, în acest demers toți factorii implicați fiind consultați, cu respectarea în totalitate a procesului de transparență decizională.