Ministrul Muncii: Legea salarizării unitare a personalului de stat va fi adoptată până în noiembrie 2016

Ministrul Muncii: Legea salarizării unitare a personalului de stat va fi adoptată până în noiembrie 2016
Publicat de Valentin Gros la 21 decembrie 2015, 18:24

Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se află printre priorităţile anului 2016, a declarat, luni, ministrul Muncii, Ana Costea, care a precizat că termenul de adoptare a acestei legii este noiembrie 2016.

"Există un proiect în minister al acestei legi (a salarizării unitare n.r.). Împreună cu direcţiile de specialitate din minister, după ce vom aşeza puţin pe tot ceea ce înseamnă salarizare va trebui să facem nişte studii de impact. Va trebui să respectăm procedura de a revizui acel proiect, pe de o parte, să vedem care sunt lucrurile… există nişte nemulţumiri şi din partea sindicatelor şi din partea patronatelor şi atunci vom relua această procedură. Deci, noi, la 1 februarie o să avem proiectul pus la punct în minister, îl spunem procedurii consultării partenerilor sociali, pentru că am acest mecanism şi legea mă obligă ca tot ceea ce înseamnă proiect de act normativ cu impact pe atribuţiile partenerilor sociali să îi consult. Voi face şi o consultare interministerială. După ce realizăm consultarea cu partenerii sociali proiectul de lege urmează să fie dezbătut de societatea civilă şi abia după aceea intră în dezbaterile comisiilor de specialitate la Parlament", a explicat ministrul Muncii. 

La toate acestea se adaugă o restricţie cu privire la adoptarea cu cel puţin şase luni înainte a unor legi care prevăd acordarea de drepturi materiale înainte de alegeri, iar ca urmare a acestei restricţii Ana Costea şi-a stabilit ca termen de adoptare a legii, noiembrie 2016. 

Ministrul Muncii a subliniat că proiectul de lege care există în minister avea ca dată de intrare în vigoare la 1 ianuarie 2017. 

În opinia şefului de la Muncă, o altă prioritate pentru 2016 va fi cea referitoare la lucrătorii migranţi, iar cea de-a treia face parte din categoria reformelor instituţionale. Costea a subliniat că obiectivele prioritare ale ministerului pentru 2016 au fost prezentate în cadrul unei şedinţe de guvern. 

Planul de acţiune al ministrului Muncii este structurat pe cinci arii de competenţă: măsuri active de creştere a ratei de ocupare; implementarea Strategiei Naţionale privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei; măsuri în domeniul lucrătorilor migranţi; măsuri legislative; reforma instituţională. 

 AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Social
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.