"Avem 65 de milioane de lei încasări din timbrul de mediu, de la începutul anului, în primul trimestru. În total, au fost încasări de 132 milioane lei, în aceeaşi perioadă, din care 65 milioane sunt aferente timbrului de mediu. După ce închidem exerciţiul financiar din luna aprilie, vom face publice cifrele pe timbrul de mediu pentru că, momentan, vorbim despre un mix între vechea taxă şi noul timbru de mediu", a afirmat ministrul Mediului.

În data de 15 martie a.c., a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, din acel moment taxa auto urmând să fie calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.

Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, în noua formulă de calcul, timbrul de mediu menţine cote similare celor din prezent pentru tehnologia Euro5 şi măreşte cotele pentru tehnologiile Euro4 şi Euro3. Pe de altă parte, pentru maşinile cu motorizări non-Euro, Euro1 şi Euro2, valoarea timbrului de mediu va scădea faţă de nivelul cuantumului actual.

Timbrul de mediu se aplică pentru autovehiculele din categoria M1, M2, M3 cu precizarea că pentru categoria de autoturisme cu normă de poluare Euro5, Euro4 şi Euro3 formula de calcul ia în proporţie de sută la sută emisia de CO2, iar pentru autoturismele cuprinse în normele de poluare non-euro, Euro 1 şi Euro 2 se aplică actuala formulă prevăzută prin Legea 9/2012, ce ia în calcul capacitatea cilindrică.

Pe de altă parte, taxa creşte pentru maşinile Euro3 şi Euro4 în cazul versiunilor diesel, întrucât, potrivit Rovanei Plumb, ‘emisiile din pulberi sunt mai mari în cazul maşinilor care merg cu motorină’.

Potrivit ministrului Mediului, pentru acest an, sunt estimate încasări din timbrul de mediu mai mari cu 100 milioane de lei comparativ cu anul 2012, în timp ce valoarea sumelor ce trebuie restituite celor care au achitat taxa auto va fi de 400 milioane lei.
Sursa: Agerpres