În cabinetul condus de fostul premier Silvio Berlusconi, Tremonti a fost apreciat pentru că a izolat a treia economie a zonei euro de efectele crizei datoriilor, dar o creştere masivă a costurilor de creditare a Italiei au forţat guvernul său să demisioneze în noiembrie.
„Cred că cel mai serios risc pentru Italia nu este adoptarea noilor măsuri de austeritate, ci solicitarea asistenţei FMI, aşa cum sugerează pieţele şi cercurile europene, aşa cum rezultă din ‘tăcerea’ agenţiilor de evaluare financiară”, a afirmat Tremonti.
În noiembrie, Italia a cerut monitorizarea FMI pentru a calma temerile pieţelor privind măsurile de reformă adoptate, iar o misiune FMI ar putea veni în Italia luna acesta. „Nu am idee câţi bani ar putea fi împrumutaţi Italiei de FMI sau ar putea fi vehiculaţi prin FMI: unii spun că ar fi vorba de aproximativ 300 – 400 de miliarde”, a adăugat fostul ministru al Economiei.
Oficialii italieni au negat în mod repetat că ţara ar avea nevoie de asistenţă financiară, aşa cum au fost nevoite să accepte Grecia, Irlanda şi Portugalia, după ce costurile lor de creditare au urcat la niveluri nesustenabile. Investitorii se tem de o contaminare a crizei datoriilor Italiei, luată drept ţintă din cauza enormei sale datorii de peste 1.900 de miliarde de euro (circa 120% din PIB).
Sursa: Agerpres