Subiectul legat de salariul minim european trebuie discutat

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a vorbit despre subiectul salariului minim european, subliniind necesitatea găsirii de soluții în colaborare cu mediul de afaceri pentru a realiza o convergență.

În contextul discuțiilor despre posibila introducere a salariului minim european în România din anul viitor, ministrul Oprea a subliniat importanța dialogului continuu cu mediul de afaceri pentru a găsi soluții viabile. El a evidențiat că, până la atingerea unei convergențe cu salariul minim european, fenomenul migrației economice va continua să reprezinte o provocare.

„Cred foarte mult în dialogul pe care trebuie să-l avem continuu cu mediul de afaceri. Trebuie să găsim soluții împreună”, a declarat Radu Oprea la Antena 3 CNN.

Conform datelor furnizate de Inspecția Muncii, numărul contractelor de muncă plătite cu salariul minim în ianuarie 2024 a înregistrat o scădere de 17% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Aproape 1,55 milioane de contracte de muncă în luna ianuarie a acestui an au fost plătite la nivelul salariului minim pe economie. Cu toate acestea, această cifră reprezintă puțin peste 22% din totalul contractelor de muncă din economia locală, având în vedere că numărul mediu total de contracte de muncă este peste 6,7 milioane, conform datelor de la Ministerul Muncii.

Rata șomajului a scăzut în România la finele anului trecut

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost, la finele anului trecut, de 2,93%, în scădere cu 0,12 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din 2022, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Astfel, la sfârşitul lunii decembrie 2023, numărul total de şomeri a fost de 235.636 de persoane, dintre care 52.416 şomeri indemnizaţi (+5.134 persoane faţă de decembrie 2022) şi 183.220 neindemnizaţi (+3.979).

Potrivit sursei citate, pe medii de rezidenţă, 67.886 de şomeri proveneau din mediul urban şi 167.750 de şomeri din mediul rural.

Statistica publicată, luni, de ANOFM arată că numărul şomerilor femei era, la 31 decembrie 2023, de 112.532 de persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 123.104 de persoane.

Majoritatea şomerilor de încadrează în intervalul de vârstă 40 – 49 de ani (56.674), apoi cei de peste 55 ani (50.170). La polul opus se aflau persoanele între 25 – 29 de ani (14.804).