"Pentru Institutul Cantacuzino, săptămâna viitoare va intra un memorandum în cadrul şedinţei de guvern şi care va propune o soluţie finală, care sperăm să fie aprobată la nivelul Guvernului şi care sperăm să ducă lucrurile pe făgaşul lor normal, în sensul în care să începem să recuperăm producţia vaccinurilor care a fost întreruptă o perioadă. Prin întrerupere avem costuri mari, spre exemplu pentru antitetanos care de la 2 lei a ajuns la 43 de lei şi multe alte medicamente pe care Institutul Cantacuzino le producea’, a declarat Arafat, la finalul şedinţei de Guvern.

El a subliniat că memorandumul privind Institutul Cantacuzino nu a intrat în discuţia şedinţei de Guvern de miercuri pentru a putea fi incluse în el şi alte propuneri care au fost făcute pe marginea acestui subiect.

În debutul şedinţei de miercuri, premierul Victor Ponta spunea că Institutul Cantacuzino este o instituţie care ‘trebuie salvată şi trebuie pusă înapoi pe drumul normal în folosul public’.

Arafat a subliniat că premierul Victor Ponta a semnat miercuri două ordine ce reorganizează Institutul de boli cardiovasculare din Târgu Mureş şi pe cel de gastroenterologie de la Iaşi.

"Astăzi, domnul prim-ministru a semnat, în calitate de ministru interimar al Sănătăţii, două ordine. Unul pentru Institutul de boli cardiovasculare din Târgu Mureş, care reorganizează actualul centru în institut din nou, dându-i autonomie financiară şi control asupra modului în care este finanţat şi în care gestionate fondurile institutului. Acelaşi lucru este emis, într-un alt ordin semnat de domnul prim-ministru, pentru Institutul de gastroenterologie de la Iaşi. Astfel, fiecare dintre cele două institute va avea un şef care coordonează secţiile lor şi care va participa la toate aspectele de negociere, de stabilire a bugetului, la fundamentarea lui", a spus dr. Arafat.

El a subliniat că, la nivelul MS, au fost redistribuite fonduri care nu puteau fi consumate până la sfârşitul anului către alte obiective, cum ar fi achiziţia unui angiograf ultraperformant la Târgu Mureş şi a altuia la Spitalul Floreasca.