În urma celor 1.460 de acțiuni de control, au fost aplicate amenzi de peste 3,23 milioane de lei pentru încălcarea legislației din domeniul relațiilor de muncă și sancțiuni de 632.200 de lei pentru nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, conform informațiilor transmise de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
849 de amenzi au vizat domeniul relațiilor de muncă
Din totalul acțiunilor, 849 au vizat domeniul relațiilor de muncă, iar 611 domeniul sănătății și securității în muncă. În cadrul controalelor legate de relațiile de muncă au fost depistate 315 persoane care prestau muncă nedeclarată, dintre care 224 în județul Cluj, activând în transportul alternativ pe platforme digitale.
Pentru aceste încălcări au fost aplicate 398 de sancțiuni contravenționale, constând în 204 amenzi în valoare totală de 3.231.400 lei și 258 avertismente, iar pentru remedierea deficiențelor au fost dispuse 1.184 de măsuri cu termene precise de implementare.
„Inspecția Muncii a desfășurat, în perioada 04.08-08.08.2025, activități de control, pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Din totalul celor 1.460 de acțiuni de control efectuate în această perioadă, 849 au fost în domeniul relațiilor de muncă și 611 pentru verificarea aplicării legislației privind sănătătea și securitatea în muncă.
Cu ocazia controalelor în domeniul relațiilor de muncă au fost identificate 315 persoane prestând muncă nedeclarată, dintre care 224 doar în județul Cluj. Inspectoratul Teritorial de muncă Cluj a depistat un număr de 224 de persoane care lucrau fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă. Toate cele 224 de persoane prestau activități de transport alternativ pe platformă”, a informat Ministerul Muncii într-o postare realizată pe Facebook.

În domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au aplicat 478 de sancțiuni contravenționale
În domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au aplicat 478 de sancțiuni contravenționale, din care 123 amenzi în cuantum de 632.200 lei și 355 avertismente.
Totodată, au fost dispuse 576 de măsuri pentru remedierea neconformităților, iar cinci echipamente de muncă au fost oprite din funcțiune deoarece nu respectau standardele de siguranță, lipsind apărătorile de protecție sau avizul ISCIR, reprezentând un risc pentru securitatea și sănătatea angajaților.
„Pentru încălcarea legislației din domeniul relațiilor de muncă au fost aplicate 398 de sancțiuni contravenționale, din care 204 amenzi în valoare de 3.231.400 lei și 258 avertismente, iar pentru remedierea deficiențelor constatate au fost dispuse 1.184 de măsuri cu termene clare de implementare. În domeniul securității și sănătății în muncă, în aceeași perioadă, inspectorii de muncă au aplicat 478 de sancțiuni contravenționale, din care 123 au fost amenzi în cuantum de 632.200 lei și 355 avertismente, iar pentru remedierea neconformităților constatate au fost dispuse 576 de măsuri. În cadrul acțiunilor de control, inspectorii de muncă au oprit 5 echipamente de muncă neconforme (nu aveau apărători de protecție sau avizul ISCIR) care puneau în pericol securitatea și sănătatea lucrătorilor la locul de muncă”, a completat ministerul.
Autoritatea amintește că Inspecția Muncii efectuează în mod constant acțiuni de control. Acestea ca scop „descoperirea angajatorilor care nu respectă legislația muncii și determinarea acestora să se conformeze cerințelor legale”.
„Inspecția Muncii efectuează în mod constant acțiuni de control care au ca scop descoperirea angajatorilor care nu respectă legislația muncii și determinarea acestora să se conformeze cerințelor legale atât din domeniul relațiilor de muncă, cât și din cel al securității și sănătății în muncă, precum și prevenirea producerii accidentelor de muncă, prin îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă”, a conchis ministerul.
Postarea poate fi vizualizată aici.