Totodată, ministerul propune în AGA de marţi şi modificarea criteriilor şi obiectivelor de performanţă din Contractul de administrare, în coroborare cu bugetul de venituri şi cheltuieli al Romgaz, susține Agerpres. 

Votul cumulativ presupune faptul că acţionarii vor numi noii membri ai Consiliului de Administraţie în funcţie de numărul acţiunilor deţinute. Potrivit Regulamentului nr. 1/2006 al CNVM, "prin metoda votului cumulativ, fiecare acţionar are dreptul de a-şi atribui voturile cumulate (voturile obţinute în urma înmulţirii voturilor deţinute de către orice acţionar, potrivit participării la capitalul social, cu numărul administratorilor ce urmează să formeze consiliul de administraţie) uneia sau mai multor persoane propuse pentru a fi alese în consiliul de administraţie". 

"Un acţionar semnificativ poate solicita cel mult o dată într-un exerciţiu financiar, în condiţiile art.243 alin.(4) din Legea nr.297/2004, convocarea unei adunări generale a acţionarilor având pe ordinea de zi alegerea administratorilor cu aplicarea metodei votului cumulativ. Administratorii în funcţie până la data adunării generale sunt înscrişi de drept pe lista candidaţilor pentru alegerea în noul consiliu de administraţie", mai arată regulamentul CNVM. 

Propunerile Ministerului Energiei pentru noua componenţă a AGA sunt Florin Răzvan Stoicescu, de profesie avocat, Cornel Zeveleanu, economist, şi Forin Dănuţ Buzatu, economist. 

În prezent, potrivit site-ului Romgaz, CA are şapte membri: Aurora Negruţ (preşedinte neexecutiv neindependent, reprezentând Ministerul Energiei), Aristotel Jude (membru neexecutiv neindependent, secretar de stat în Ministerul Energiei), Virgil Metea (membru executiv, director general al Romgaz), Dumitru Chisăliţă (membru neexecutiv neindependent), Gabriel Sebastian Tcaciuc, Ecaterina Popescu şi Jansen Petrus Antonius Maria (toţi trei membri neexecutivi independenţi). 

În convocator, ministerul invocă un articol din Legea pieţei de capital, potrivit căreia "membrii consiliilor de administraţie ai societăţilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată pot fi aleşi prin metoda votului cumulativ. La cererea unui acţionar semnificativ, alegerea pe baza acestei metode se va face obligatoriu". Reprezentanţii ministerului nu precizează însă motivul pentru care cer această modificare. 

Ministerul Energiei deţine 70% din acţiunile Romgaz, restul fiind tranzacţionate pe bursă. 

Potrivit informaţiilor Agerpres, singura societate de stat unde s-a mai încercat introducerea votului cumulativ este Oil Terminal, într-o adunare generală a acţionarilor din luna octombrie. Procedura a fost contestată în instanţă de mai mulţi acţionari minoritari, printre care Fondul Proprietatea şi fondul de investiţii Broadhurst, iar noul CA nu a fost încă numit, arată rapoartele transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti. 

Totodată, în cazul Romgaz, mai multe surse din domeniu susţin că intenţia ministerului este de a înlocui doi dintre actualii membri ai CA, respectiv Aurora Negruţ şi Virgil Metea, cu alţi doi reprezentanţi ai ministerului. 

Până la ora difuzării acestei ştiri, reprezentanţii Ministerului Energiei nu au răspuns solicitării privind motivele pentru care au propus aceste modificări.