Milioane de oameni, în tensiune! Legea care-i pune pe jar

Milioane de oameni, în tensiune! Legea care-i pune pe jar
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 26 iunie 2019, 09:00

Astăzi este o zi decisivă pentru milioane de români. Aleșii au pe masă una dintre cele mai importante legi pe care trebuie să le voteze. Milioane de oameni sunt în tensiune.

Proiectul de care depinde viața a milioane de români se află pe masa Camerei Deputaților. Legea pensiilor a picat deja la Senat, iar în a doua camera este și mai greu de adoptat. Proiectul Liei Olguța Vasilescu ar putea pica. În Cameră, coaliția PSD-ALDE nu are majoritate. Camera Deputaţilor va dezbate şi vota miercuri proiectul legii pensiilor.

Acesta se află pe ordinea de zi a plenului, după ce, marţi, Comisiile pentru muncă şi juridică ale Camerei Deputaţilor au adoptat raportul acestui proiect.

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, care a iniţiat proiectul, a precizat luni că raportul va intra miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Modificările făcute de comisii au vizat punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale a articolelor declarate neconstituţionale.

„Cu siguranţă mâine (miercuri – n.r.) trebuie să ajungă la votul plenului Camerei Deputaţilor. Au fost foarte puţine modificări de făcut pentru că legea nu a fost declarată constituţională în ansamblul său, ci Curtea a cerut la trei paragrafe să fie nişte clarificări. Mai precis, cine este obligat să plătească dările către stat pentru bugetul asigurărilor sociale – şi acolo s-a făcut precizarea că, deşi trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează şi le distribuie mai departe este angajatorul – şi, de asemenea, a fost o corelare pentru pensiile de invaliditate. În mod normal, ar trebui să venim cu o lege privind indemnizaţia socială minimă care ar avantaja persoanele care au în prezent pensie de invaliditate, dar pentru că aşa a solicitat Curtea Constituţională, ca să fie foarte clar, am operat şi aceste modificări”, a menţionat Olguţa Vasilescu.

Săptămâna trecută, Senatul a respins, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR. Au fost înregistrate 67 de voturi „pentru” şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a precizat atunci că la Cameră este de obicei o mobilizare mult mai bună şi s-ar bucura ca toată lumea să voteze proiectul.

 

Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.