Când au auzit de intenţiile lui, locuitorii din provincia Shaanxi Guanzhong l-au crezut pe Wang Yongchao nebun. Fostul miliardar chinez şi-a vândut toate cele şapte companii pe care le deţinea şi şi-a cheltuit toţi banii pe obiecte vechi şi case dărăpănate.

Dar sunt şi cei care cred că obiectele pe care mogulul de 55 de ani şi-a cheltuit banii nu sunt gunoaie, ci relicve culturale. Prin urmare, el urmăreşte, de fapt, să facă mai mulţi bani. Şi, într-adevăr achiziţiile sale sunt relicve culturale, dar partea cu privire la transformarea acestora în profit nu s-a dovedit a fi adevărată, relatează China Daily.

Ceea ce a făcut Wang a fost să transforme cele 33.600 de articole şi peste 1.000 de camere în cel mai mare muzeu privat de artă populară.

Wang nu are liceu şi nici experienţă în arheologie sau antichităţi. Nici cele şapte societăţi pe care le-a deţinut nu au avut nimic de-a face cu cultura, ci cu imobiliarele sau cu asanarea.

"Dar iubesc istoria şi îi admir pe eroii care au făcut-o", spune Wang.

O excursie într-o zonă istorică din China, făcută la sfârşitul anilor 1980, a fost cea care l-a făcut pe omul de afaceri să-şi schimbe viaţa. A fost deranjat de transformarea unor case vechi, dar frumoase, în moloz, în cadrul unor proiecte de reconstrucţie urbană, precum şi de distrugerea sau vânzarea la un preţ infim al unor coloane din piatră. "Nu ştiam ce reprezintă ele, dar am ştiut că erau relicve istorice de neînlocuit", îşi aminteşte Wang. Aşa că le-a plătit localnicilor de două ori preţul oferit de dealeri şi a cumpărat restul de coloane.

Ulterior a aflat că unele sculpturi erau de pe vremea dinastiei Tang (618-907) şi înfăţişau imagini ale triburilor din China antică. Aşa că a început să exploreze întreaga zonă Guanzhong, de unde a adunat mii de obiecte, printre care piese de mobilier sau ustensile de bucătărie, pentru a păstra istoria locală. Pentru a acoperi costurile pasiunii sale, Wang şi-a vândut companiile, una câte una. Ulterior a început şi achiziţia de case ce urmau a fi demolate, iar în 2002 a pornit construirea muzeului la care visa, pe o suprafaţă de 11 hectare. Casele cumpărate au fost fotografiate, demontate şi mutate pe terenul muzeului. Pentru asta, fiecare piesă a fost numerotată, pentru ca reconstrucţia să fie realizată de cei peste 300 de muncitori angajaţi de Wang, întocmai cu originalul.

Până în prezent, 16 locuinţe au fost reconstruite, iar muzeul, deschis de aproape patru ani, este estimat la o valoare de 80 de miliarde de yuani (12,72 miliarde dolari). Dar fostul miliardar trebuie să găsească metode pentru a păstra muzeul viabil din punct de vedere financiar. Singura sursă de finanţare provine din vânzarea de bilete şi propria avere.

Plata celor peste 300 de constructori, agenţi de pază şi ghizi turistici, îl costă peste 30 de milioane de yuani (4,7 milioane dolari) pe an.