„Niciun caz de Covid de la redeschiderea bazelor de tratament ale Societății de Tratament Balnear și Recuperare a Capacităţii de Muncă (TBRCM), compania care gestionează 13 baze de tratament, aflată în subordinea Casei Naționale de Pensii.

Am evaluat, cu Directorul companiei și cu Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, care este situația acestora. Când Guvernul a decis redeschiderea bazelor de tratament, în 24 iunie, după ce depășisem vârful pandemiei, pe fondul cererilor de la pensionarii care aveau nevoie să continue tratamentele, am urmărit îndeplinirea tuturor măsurilor de protecție. Primesc mesaje de la pensionari și de la angajați cu anumite afecțiuni că totul este în regulă”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

Peste 10.000 de oameni au beneficiat

Conform celor scrise de ministrul Muncii, peste 10.000 de oameni au beneficiat și anul acesta de serviciile oferite de personalul specializat în tratarea afecțiunilor reumatismale, ale aparatului locomotor, afecțiunilor intestinale și multe altele.

„Peste 10.000 de oameni au beneficiat și anul acesta de serviciile oferite de personalul specializat în tratarea afecțiunilor reumatismale, ale aparatului locomotor, afecțiunilor intestinale, hepatice, cardio-vasculare, nevroze etc. dar și de aparatura de ultimă generație disponibilă în cadrul bazelor de tratament.

Încă mai sunt bilete de tratament disponibile. Seriile dar și condițiile de cazare sunt disponibile atât pe site-ul TBRCM cât și la casele județene de pensii. Casele de pensii se vor ajuta între ele atunci când sunt cereri suplimentare pentru anumite baze de tratament, funcție de afecțiunile persoanelor. Le mulțumesc acestor colegi care au grijă de cei care ne trec pragul și au o atenție sporită în această perioadă. Oamenii se simt mai bine la plecarea spre casă. Este bine!

Bazele balneoclimaterice de cazare și tratament aparținând TBRCM sunt, în mod tradițional, cele mai solicitate datorită eficienței tratamentelor și procedurilor unice folosite.

Biletele se pot procura prin Casele Județene de Pensii (pentru pensionari), direct prin sucursalele societății sau prin agențiile de turism (atât pentru pensionari cât și pentru alte categorii)”, a adăugat  Violeta Alexandru.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea