Administraţia Prezidenţială precizează că, potrivit prevederilor constituţionale, şeful statului i-a înştiinţat pe preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului de această nominalizare, urmând ca legislativul să adopte o hotărâre în acest sens.

Mihai-Răzvan Ungureanu s-a născut la 22 septembrie 1968 la Iaşi. Este absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii 'Al.I. Cuza' din Iaşi. A urmat studii postuniversitare la Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (1992-1993). LA 27 martie 2004 obţine titlul de doctor în istorie modernă, cu teza 'Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne'.

La 6 iulie 2012 a iniţiat ONG-ul Iniţiativa Civică de Centru Dreapta. La 7 septembrie 2012 a fost ales în cadrul Convenţiei Naţionale extraordinare a Partidului Forţa Civică (PFC) preşedinte al formaţiunii politice.

Ungureanu a deţinut mai multe funcţii de-a lungul carierei. A fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (1998-2001); director general – Emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003); coordonator adjunct Iniţiativa de Cooperare pentru Europa de Sud-Est (Viena, 2003-2004); reprezentant special al României la Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (Viena, 2007).

Ungureanu a fost ministru al Afacerilor Externe în perioada 29 decembrie 2004 – 22 martie 2007.

El a mai deţinut funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe în perioada 2007-2012, în timpul mandatului fostului preşedinte Traian Băsescu. A demisionat din funcţie la 8 februarie 2012.

Ungureanu a fost premier în perioada februarie – mai 2012, iar în luna aprilie a aceluiaşi an a deţinut pentru scurt timp funcţia de ministru interimar al Mediului şi Pădurilor.

În alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 a devenit senator din partea ARD, în Colegiul 1 din municipiul Arad.

După alegerea preşedintelui Klaus Iohannis, Ungureanu a devenit consilier personal al acestuia. În PNL, el deţine funcţia de prim-vicepreşedinte. AGERPRES