Mihai Daraban (CCIR): Afacerile performante, principale motoare ale creării de locuri de muncă
1_Mihai Daraban_președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (sursă foto - arhivă personală)
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a declarat că este momentul ca vocea oamenilor de afaceri să primeze în faţa vocii decidentului politic, fiindcă atunci când apar ambiţiile politice, apar şi conflictele.
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a participat la Congresul Mondial al Camerelor de Comerţ de la Geneva, care se desfășoară în perioada 21-23 iunie.
În cadrul evenimentului, Mihai Daraban a declarat că afacerile performante pot fi principale motoare ale creării de locuri de muncă şi poate că este momentul ca vocea oamenilor de afaceri să primeze în faţa vocii decidentului politic.
În cadrul congresului au fost abordate unele dintre cele mai importante probleme globale actuale. Cele trei teme principale ale evenimentului au fost: multilateralism, inovaţie şi sustenabilitate.
„Poate cea mai importantă concluzie care se poate trage în urma acestui eveniment este aceea că, la nivel mondial, există un punct de vedere comun care se referă la întărirea rolului pe care afacerile îl au în asigurarea prosperităţii naţiunilor.
În mod cert, afacerile performante pot fi principale motoare ale creării de locuri de muncă. Prin investiţii pe termen mediu şi lung, se pot genera oportunităţi de angajare, contribuind astfel la reducerea şomajului şi la creşterea nivelului de trai.
De asemenea, companiile care investesc în cercetare şi dezvoltare tehnologică pot aduce inovaţii şi progrese semnificative care să ducă la crearea de produse şi servicii mai eficiente, care pot îmbunătăţi, astfel, vieţile oamenilor şi pot contribui la creşterea economică. Poate că este momentul ca vocea oamenilor de afaceri să primeze în faţa vocii decidentului politic.”, a spus președintele CCIR.
Ambițiile politice duc apariția conflictelor
„Am văzut cu toţii că în momentul în care apar ambiţiile politice, apar şi conflictele şi, evident, prosperitatea naţiunilor încetează să mai existe şi aici mă refer, evident, la conflictul armat din Ucraina.
Astfel, devine foarte importantă propunerea conducerii WCF de a crea platforme interoperabile pentru promovarea comerţului multilateral între state. La nivelul CCIR, există deja o astfel de platformă funcţională, SNIA, care promovează conceptul de comerţ liber şi care este utilizată atât de investitorii români, cât şi de cei străini”, a declarat Mihai Daraban.
La evenimentul de la Geneva au participat și Antonio Guterres, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi Nicolas Uribe Rueda, preşedintele Camerei de Comerţ Internaţionale (ICC).
Federaţia Mondială a Camerelor (WCF) este un organism non-politic şi neguvernamental al ICC, ce are ca obiectiv unificarea şi susţinerea reţelei globale de camere de comerţ.
Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





