În "Memoriile unui cuplu de la Microsoft", cei doi soţi, care au părăsit compania în 2008, realizează o radiografie a gigantului şi descriere "spumoasă" a culturii acesteia. Interesant este că multe dintre ideile vehiculate se aliniază celor vehiculate de presa internaţională, bazate pe discuţii cu actuali sau foşti angajaţi Microsoft.

Iată, în continuare, câteva aspecte care fac din Microsoft un angajator de coşmar:

Stack Ranking, metoda de evaluare a angajaţilor pe care managerii de la Microsoft o utilizează este brutală. Această metodă prevede realizarea unui clasament al angajaţilor, bazat pe rezultatele/performanţele acestora, urmând ca angajaţii să primească salarii, bonusuri şi premii în funcţie de poziţia ocupată în clasament. Dacă fruntaşii – puţini – au de câştigat, ceilalţi acumulează numai frustrări.
Angajaţii primesc, în funcţie de performanţe, pachete de acţiuni de care pot dispune în cinci ani de la primire. Li se promite că valoarea pachetului va fi una, însă în cinci ani, valoarea se dovedeşte a fi de zeci de ori mai mică. Autoarea, de pildă, a primit un pachet ce urma să valoreze 27.000 de dolari în cinci ani, însă la plecare, când s-a hotărât să îl vândă, a primit mai puţin de 2.000 de dolari – o sumă nesatisfăcătoare pentru un angajat ce lucra mai mult de 14 ore pe zi.

Echipele de proiect sunt formate în urma evaluării personalităţii, şi nu a performanţelor. Managerii îi supun pe angajaţi unor teste de personalitate, iar rezultatele sunt folosite pentru a forma echipe, fără să se ţină cont de abilităţi sau de performanţe, pentru a păstra un echilibru.

Managerii de top ai companiei îi învinuiesc pe angajaţi chiar şi când aceştia nu poartă nicio vină. Bill Gates, de pildă, a fost cunoscut dintotdeauna pentru obiceiul său de a ţipa la angajaţi.

Executivii de la Microsoft fac naveta … cu elicopterul. Bunăstarea managerilor devine intoxicantă la un moment dat pentru angajaţi.

Cartea se încheie, totuşi, pozitiv: "Microsoft ne-a ajutat să aflăm cât de capabili suntem, de fapt". Dacă rezişti la Microsoft, poţi rezista oriunde, scrie Business Insider.