'MFP a publicat luni programul licitaţiilor din luna noiembrie. Guvernul intenţionează să împrumute 3,33 miliarde lei, din care 800 de milioane în certificate de trezorerie cu maturitate de un an şi 2,53 miliarde lei în obligaţiuni de stat a căror maturitate medie depăşeşte cu puţin cinci ani şi jumătate', se arată în document. 

Conform sursei citate, preţurile metalelor preţioase au crescut marţi dimineaţă pe seama slăbirii dolarului la startul unui şir de şedinţe de politică monetară programate săptămâna aceasta. 

"Aurul se tranzacţionează peste nivelul de 1.280 dolari pe uncie, argintul a urcat la 18,05 dolari pe uncie, preţul platinei este la 981,80 dolari pe uncie, iar cel al paladiului a trecut de 625 dolari pe uncie", menţionează sursa citată. 

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat, joi, de la bănci, 600 de milioane de lei, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat pe doi ani şi jumătate, la un randament mediu de 1,22% pe an.

Valoarea emisiunii a fost de 600 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în sumă de peste două ori şi jumătate mai mare, respectiv 1,5 miliarde de lei. 

MFP (Ministerul Finanţelor Publice) a împrumutat, vineri, de la bănci, doar 10% din suma programată, respectiv 9 milioane de lei, suplimentar la licitaţia de joi.

MFP a planificat împrumuturi de 3,905 miliarde de lei de la băncile comerciale în luna octombrie 2016, din care 3,5 miliarde de lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat şi 405 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. 

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. 

Conform prospectelor de emisiune, MFP organizează în octombrie o licitaţie de certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 800 milioane de lei. 

De asemenea, au fost programate şase licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 2,7 miliarde de lei, fiecare fiind urmată, a doua zi, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni. 

În anul 2016, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi lansate de MFP pe piaţa internă prin emisiuni de titluri de stat este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,8% din PIB (circa 21 miliarde de lei), care urmează să fie finanţat în proporţie de 50% de pe piaţa internă şi 50% de pe cea externă, precum şi de nivelul refinanţărilor de titluri de stat scadente în 2016 denominate în lei şi euro, în sumă de circa 38 miliarde de lei, din care aproape 31 de miliarde de lei aferent emisiunilor denominate în lei şi şapte miliarde lei emisiunilor denominate în euro. 

AGERPRES