Conform unui comunicat al CAF, această extindere constă în furnizarea a încă opt trenuri de metrou, care se adaugă celor 16 prevăzute în contractul iniţial din septembrie 2011 şi care deja se află în exploatare comercială. Valoarea totală a celor opt noi trenuri este de 47 milioane euro şi va fi finanţată din fonduri de la Banca Europeană de Investiţii.
Noile trenuri vor fi similare celor deja furnizate, fiind compuse din şase vagoane cu structură din oţel inoxidabil. Acestea au o capacitate de 1.200 pasageri, distribuită pe o lungime de 114 metri.
Această extindere a contractului cu Metrorex confirmă tendinţa companiei spaniole de a-şi spori prezenţa pe piaţa europeană, unde, recent, a adjudecat un important contract de furnizare de trenuri pentru compania olandeză NS. AGERPRES
• Au mai mulți bani decât Ion Țiriac. Cine sunt cei mai bogați oameni din România
• Trădare supremă pentru Diana Șoșoacă. Cutremur pe scena politică. A trecut la AUR
• Lovitură imensă pentru Meghan Markle. Ce i-a dat Regina lui Kate Middleton la funeraliile Prințului Philip
• CUTREMUR total în Europa. Au adus navele de război chiar acum
• UNGURII, la un pas să ne ia Ardealul! Adevărul incredibil care a ieșit la iveală abia acum