Melania Trump a lipsit de la toate evenimentele din campania actuală a soțului ei, refuzând să aibă apariții publice sau să comenteze ceva legat de alegeri, scrie Newsweek.

Melania Trump a intrat într-un con de umbră

Publicația americană susține că, spre deosebire de campania prezidențială din 2016, când și-a asumat un rol activ, acum Melania Trump a intrat într-un con de umbră.

Absența ei din preajma lui Donald Trump a devenit subiectul multor speculații, unii întrebându-se de ce a ales să stea departe de viața publică înainte de alegerile din toamnă.

Totul a devenit și mai ciudat, când fosta primă doamnă a Americii a lipsit de pe o felicitare de Crăciun a familiei Trump, în care apărea fostul președinte, toți copiii săi și tatăl Melaniei.

Donald Trump a dezvăluit de ce Melania a lipsit de la petrecerea de Revelion, explicând că mama ei, Amalija Knavs, a fost „foarte bolnavă”. Trump a afrimat că soția sa se afla lângă mama ei, într-un spital din Miami, subliniind că situația era „una foarte gravă”.  De altfel, mama Melaniei Trump a murit în luna ianuarie, la vârsta de 78 de ani.

„Unde este Melania?”

În timpul alegerilor primare din Carolina de Sud, Donald Trump, declara că soția sa „va începe să fie prezentă”, pe măsură ce eforturile sale pentru realegere se intensifică.

Promisiunile nu i-au mulțumit pe cei care comentează pe social media orice ține de Donald Trump.

Unul dintre cei mai cunoscuți critici ai lui Trump, avocatul Ron Filipkowski, a postat o fotografie distribuită inițial de prezentatoarea Fox News, Jeanine Pirro, cu câteva ore înainte. În imagine apăreau Pirro și Donald Trump, împreună la o masă.

„Melania nu este”, a subtitrat Filipkowski.

„Unde este Melania?” a întrebat un utilizator X, la fel ca alții care au răspuns exact cu aceeași întrebare.

Comparație cu Jill Biden

În timpul campaniei pentru alegerile primare din Carolina de Sud, Donald Trump a fost întrebat dacă soția sa va fi la fel de activă în campania electorală, cum a fost Jill Biden pentru soțul ei, Joe Biden.

„Este o întrebare care mi se pune des, aceea că Jill Biden este peste tot”, a comentat gazda Fox News, Laura Ingraham. „Ea face campanie peste tot pentru Joe Biden și a făcut-o în 2020. Vom vedea mai mult din arma ta secretă, pentru cei dintre noi care o cunosc pe soția ta Melania? O să o vedem mai mult de data aceasta, având în vedere că știe multe limbi străine? Este minunată. Cred că mulți vor dori să o vadă mai des”, a comentat gazda Fox News.

Melania Trump
Melania Trump SURSĂ FOTO: Dreamstime

Ce a declarat Donald Trump

Trump a explicat că atenția soției sale se îndreaptă în special spre fiul lor în vârstă de 17 ani, Barron Trump.

„Viața ei se învârte în jurul băiatului. Este foarte important pentru ea”, a declarat fostul președinte.

Deocamdată, Trump își consolidează statutul de favorit în cursa pentru prezidențiale.

Candidatul republican i-a administrat o înfrângere usturătoare ultimei sale rivale republicane, Nikki Haley, în cursul primarelor din Carolina de Sud.

Situaţia este cu atât mai umilitoare pentru Nikki Haley, reprezentantă a aripii moderate a Partidului Republican, cu cât aceasta a fost guvernatoare a acestui stat timp de şase ani.

Trump câștigat și alegerile primare republicane din Michigan, continuându-și lejer cursa spre nominalizarea la președinția republicană.