Media stimulentelor acordate pe funcţie şi pe ordonatori de credite bugetarilor se va adăuga, de la 1 ianuarie 2011, la salariile indexate cu 15%, aceasta reprezentând, după un calcul mediu al Ministerului Muncii, circa 30% din salarii, a spus ministrul Ioan Botiş.
“La salariul de bază din luna octombrie avem o indexare cu 15%. După ce am luat în calcul această majorare venim şi adăugăm media stimulentelor din octombrie pe funcţie şi pe ordonatori de credite”, a explicat Botiş cum vor fi plătiţi bugetariicare beneficiau până acum de stimulente începând cu anul viitor, pe baza noii Legi a salarizării unitare, adoptate miercuri de Guvern.
Botiş a arătat că media stimulentelor variază în funcţie de ordonatorii de credite, dar că, în medie, reprezintă aproximativ 30% din salarii.
El a menţionat că Ministerul Muncii a plătit în octombrie stimulentele aferente lunii iulie.

Te-ar putea interesa și: