Măsuri extreme în Bulgaria. Ce pățesc cei care încalcă regulile privind coronavirusul

Măsuri extreme în Bulgaria. Ce pățesc cei care încalcă regulile privind coronavirusul
Publicat de Alecsandru Ion la 13 martie 2020, 23:25
Din cuprinsul articolului

Bulgaria a declarat stare de urgenţă şi a ordonat o serie de măsuri drastice pentru a limita contaminarea cu coronavirus. Cei care le încalcă sunt pasibili de amenzi uriașe, dar și de închisoare până la 5 ani, în funcție de tipul contravenției.

Bulgaria a luat măsuri de înăsprire a legislaţiei care prevede de acum pedepse cu închisoarea de până la cinci ani împreună cu amenzi mari pentru cei care încalcă restricţiile sanitare impuse pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

Ţara balcanică a declarat stare de urgenţă şi a ordonat o serie de măsuri drastice pentru a limita contaminarea: închiderea magazinelor ale căror produse nu sunt indispensabile, a barurilor, restaurantelor, şcolilor, instituţiilor culturale, restricţionarea adunărilor publice.

Conform unei legi adoptate vineri, încălcarea acestor ordonanţe va putea fi de acum pedepsită cu trei ani de închisoare şi cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 10.000 leva (500 – 5.000 de euro).

Granițele sunt închise

Dacă nerespectarea măsurilor guvernamentale a condus la deces, contravenienţii riscă între 10.000 şi 50.000 de leva (5.000 şi 25.000 de euro) amendă şi cinci ani de privare de libertate, anunță Agerpres, conform presei internaționale.

Orice persoană infectată sau care a fost în contact cu un caz dovedit de infectare cu Covid-19, dar care refuză să fie izolată va trebui să plătească şi o amendă de 5.000 de leva (2.500 de euro).

Bulgaria a închis, de asemenea, graniţele pentru cetăţenii străini care nu sunt rezidenţi permanenţi în timpul stării de urgenţă, aşa cum este cazul în prezent.

Cea mai săracă ţară din UE, Bulgaria, cu o populaţie de şapte milioane de locuitori, a înregistrat 30 de cazuri de contaminare şi un deces cauzat de noul coronavirus.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.