'Nu ne-am propus niciodată o ţintă de concedieri. Este posibil ca în acest an, în urma presiunii făcute de reducerea investiţiilor, să se ajungă şi la reduceri de personal, însă nu avem o ţintă în acest sens", a arătat Mariana Gheorghe.

Potrivit sursei citate, anul trecut numărul salariaţilor Petrom a fost redus cu 5%, de la 16.948 la 16.032, aceasta după ce unele activităţi din companie au fost externalizate cu tot cu angajaţi.

Anul trecut, compania şi-a redus investiţiile cu 38%, până la 3,9 miliarde de lei. Pentru acest an, OMV Petrom estimează investiţii mai mici cu 10-20% faţă de 2015.

De asemenea, întrebată dacă are de gând de repornească rafinăria Arpechim Piteşti, în contexul actual care este favorabil marjelor de rafinare, Mariana Gheorghe a arătat că acest lucru nu s-ar justifica, întrucât există încă o supracapacitate pe piaţa de rafinare.