Moartea lui Ion Iliescu scoate la iveală o legătură misterioasă cu actrița Florina Cercel

Moartea fostului președinte al României, Ion Iliescu, readuce în prim-plan una dintre cele mai bine păstrate taine ale vieții sale: relația discretă și, după cum susțin unii, pasională, cu celebra actriță Florina Cercel. Deși publicul îl percepea ca având un mariaj solid alături de Nina Iliescu, se vorbea pe ascuns despre femeia care i-ar fi tulburat gândurile în culise.

De-a lungul anilor, numele Florinei Cercel a fost menționat cu reținere atunci când se aducea în discuție femeia misterioasă de care fostul șef de stat s-ar fi simțit legat, dincolo de normele convenționale. Inclusiv în cercurile teatrale se șușotea de ani buni despre o legătură specială între cei doi, care însă nu a fost confirmată oficial niciodată.

Într-un interviu mai vechi, actrița a negat zvonurile și ar fi declarat că i-a fost jenă de Ion Iliescu și că era ridicol ca oamenii să creadă în astfel de speculații.

„Mi-a fost jenă de domnul Iliescu, era ridicol să se creadă așa ceva”, zicea actrița.

Florina Cercel
Florina Cercel (SURSA FOTO: captură de ecran YouTube)

Totuși, o prietenă apropiată a regretatei artiste a vorbit recent despre această legătură, la ani buni de la moartea Florinei Cercel și tocmai acum, după ce și Ion Iliescu a plecat dintre noi. Aceasta a povestit că actrița îi mărturisea adesea că nimeni nu cunoștea Casa Poporului așa cum o știa ea și că râdea cu subînțeles, lăsând să se înțeleagă că trăise acolo ceva intens.

Relația dintre Ion Iliescu și Florina Cercel ar fi început în anii 90

Potrivit aceleiași surse, relația dintre cei doi ar fi început discret la începutul anilor ’90, într-o perioadă în care Florina Cercel traversa o dramă personală, iar Ion Iliescu își căuta tot mai des refugiu în compania artiștilor. Actrița ar fi povestit prietenelor că cei doi se plimbau prin străinătate cu precauție pentru a nu fi recunoscuți. Acolo se simțeau liberi, în timp ce în România erau doar doi străini obligați să fie protocolari. Relația lor ar fi fost, potrivit sursei, una „ciudată, cu granițe”.

Mai mult decât o simplă escapadă, legătura dintre Iliescu și Cercel ar fi fost și una „de intelect”. Cei doi discutau despre cultură, artă și istorie în locuri în care identitatea fostului președinte al României nu conta și nu ar fi fost recunoscut.

„Îmi spunea adesea: Nimeni nu știe Casa Poporului cum o știu eu! Și râdea cu subînțeles. Nu voia să spună prea multe, dar era clar că trăise ceva acolo, ceva puternic. Părea privilegiată!

O ducea prin străinătate… Se plimbau cu precauție, să nu îi recunoască nimeni. «Acolo eram liberi. În România eram doar doi străini care trebuiau să fie protocolari», mi-a zis odată Florina, într-un moment de sinceritate totală. Era o iubire ciudată, cu granițe”, spunea o prietenă de a actriței pentru CanCan.