5 iulie 1880, ziua în care s-a născut Constantin Tănase
Constantin Tănase s-a născut pe 5 iulie 1880, în orașul Vaslui. Tatăl său, Ion Tănase, lucra ca laborant într-o farmacie, în timp ce mama sa, Elena, era o femeie modestă, dedicată treburilor gospodărești.
Acesta a fost animat încă din tinerețe de o pasiune profundă pentru teatru, care l-a determinat să organizeze o trupă de amatori. Primele lor reprezentații aveau loc în beciul casei sale, apoi în hambar, unde puneau în scenă fragmente din piese precum „Meșterul Manole”, „Căpitanul Valter Mărăcineanu” sau „Constantin Brâncoveanu”.
Ajuns la Brăila, Tănase a legat o prietenie cu învățătorul și scriitorul Ion Adam. Acesta i-a oferit tânărului, pe atunci în vârstă de 18 ani, postul său de învățător din satul Cursești, Rahova, întrucât urma să plece la studii în Belgia. Deși s-a descurcat bine în noul său rol, Tănase a intrat în conflict cu directorul școlii și cu o parte dintre profesori.
În anul 1919, marele actor a fondat în București celebra trupă de teatru Cărăbuș, alături de care avea să pună bazele unei autentice tradiții a teatrului de cabaret și revistă, ce a dăinuit timp de două decenii. Această moștenire artistică se păstrează și astăzi prin activitatea Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, care funcționează chiar în clădirea fostului Cărăbuș, pe Calea Victoriei nr. 33–35, în centrul Capitalei.
Pentru contribuțiile sale culturale remarcabile, Constantin Tănase a fost decorat, la data de 28 ianuarie 1942, cu Ordinul „Coroana României” în grad de Comandor.
Marele actor ar fi fost ucis de către soldații ruși, din cauza satirei la adresa Armatei Roșii
Constantin Tănase a murit la București pe 29 august 1945. În jurul morții sale au circulat numeroase zvonuri, unele dintre ele sugerând că ar fi fost ucis de soldați ai Armatei Roșii, aflată atunci în România. Conform acestei versiuni, actorul ar fi continuat să joace pe scenă chiar și după un an de la intrarea trupelor sovietice în Capitală, păstrându-și stilul satiric inconfundabil.
Se spune că ar fi ironizat frecvent comportamentul soldaților ruși care obișnuiau să „rechiziționeze” bunurile personale ale civililor – în special ceasurile – rostind expresia devenită celebră: „Davai ceas!”. Această satiră, potrivit legendei, i-ar fi fost fatală.
