Președintele PSD, Marcel Ciolacu, este pregătit să preia funcția de premier al României în luna mai, în baza acordului creat de PNL.

PSD are planul de guvernare pregătit

Acesta a anunțat că social-democrații au pregătit planul de guvernare pentru atunci când vor veni la guvernare.

„Cred că s-a săturat toată lumea să vorbim despre această rotație a prim-miniștrilor. Ea va avea loc mai liniștită decât se tot anunță, dar cred că prioritățile rămân altele, pentru români. Există o mare așteptare. Există o coaliție între marile partide.

A fost un moment în care a fost nevoie de maturitate politică, după 30 de ani de democrație. Trebuia să fim conștienți de ceea ce se întâmplă. A venit războiul, pandemie, criză energetică. PSD a decis să intre la guvernare în urma unei guvernări dezastruoase de dreapta.

Atât eu cât și colegii mei am înțeles importanța momentului. Era o lipsă de măsuri evidentă. Am avut un program de guvernare. Cel mai important este viitorul program de guvernare, adaptat pe programul adaptat al coaliției. Fiecare va veni cu propuneri, le vom decide. Aceste propuneri trebuie să vină din toate părțile, să nu mai picăm în plasa în care se critică propunerile PSD.

În perioadele de criză, statul trebuie să intervină pe o perioadă limitată. Dar nu e normal să nu lași o țară să nu aibă niciun nivel de trai (…) Altfel, vei avea o criză socială”, a declarat acesta la România TV, în cadrul emisiunii lui Victor Ciutacu.

România trebuie să aibă o creștere economică bazată pe producție, nu pe consum

Marcel Ciolacu este de părere că România ar trebui să înceapă să producă mai mult, pentru a exporta produse alimentare și industriale.

„Am un dialog cu prim-ministrul Nicolae Ciucă legat de abordarea patriotismului economic. Avem o balanță comercială defavorabilă. În zona produselor alimentare de exemplu, unde eu consider – și vom vedea cu o schemă de lucru și de ajutor, de încurajare a producției pe teritoriul României, avem un deficit de aproape 4 miliarde de euro (…)

Suntem una dintre țările care în acest moment dezvoltă infrastructură. De peste 20 de ani spunem că depășim recorduri la producție, exportăm și după 20 de ani am ajuns să importăm de aproape 4 miliarde.

Trebuie să intervină statul cu un program coerent. Trebuie să intervenim sectorial, sunt mai multe paliere, vom veni cu scheme de ajutor pe această zonă. Cea mai mare a românilor sunt prețurile la produsele alimentare și de bază. Avem obligația de a interveni pentru aceste prețuri. Va exista o emoție care va duce la scumpiri, lucru care se va reflecta în inflație. Am promis că trebuie să avem o inflație de o singură cifră. Deci trebuie să venim cu un program de guvernare prin care să reducem inflația.

Trebuie să plecăm de la materia primă. 80% din carnea de porc pe care o consumăm în România este de import, 40% din carnea de pui este de import. Nu avem coerență, programe. Trebuie să venim cu programe de creștere a animalelor, de producție, e nevoie de o abordare unitară în toate domeniile. Creșterea economică a României e pe consum. Dar noi trebuie să producem mai mult în România. Într-un termen rezonabil, România trebuie să aibă o creștere economică bazată pe producție, nu pe consum.

Eu sunt un om de bună credință. Au fost oameni care au distrus industria românească, capitalul românesc. Eu cred că acest moment a fost depășit. Nu cred că0și mai permite vreun om politică să distrugă.

Avem industria materialelor de construcții. Când ai o țară în dezvoltare, mai ales în infrastructura critică, să produci doar 4% din bitumul necesar. Se vor deschide fabrici de bitum. Avem resurse, din petrol se face bitumul. Politica a fost să se închidă fabricile. În România trebuie să fie desfacere… (…) Nu cred că o fabrică de bitum va da faliment. Am început discuții, să vedem care este cea mai bună poziționare pe teritoriul României. Acest proiect a avansat.

Este clar că trebuie să vedem și pasul următor. Dacă creezi un climat favorizat dezvoltării unei afaceri, producția vine după materie primă. Sunt niște reguli ale UE pe care nu le încălcăm, dar extracomunitar poți să iei orice decizie. Dacă cineva a importat foarte mult extracomunitar, poate să producă în România. Toată lumea încurajează așa ceva, s-a dus vremea în care România închidea fabrici pe bandă rulantă și era o piață de desfacere pentru toată lumea.

Acest lucru a fost făcut forțat pe vremea comuniștilor, oameni care să facă lucruri care nu-și doreau. Trebuie să lași climatul, oamenii de afaceri (…)”, a adăugat liderul PSD.