Primii care au publicat pozele au fost cei de la Realitatea Plus, un post TV extrem de apropiat de liberali, după care au apărut și pe siteul comisarul.ro, despre care se știe că este în sfera de influență a europarlamentarului Rareș Bogdan. Scandalul politic a izbucnit imediat, dar și întrebările legate de sursa fotografiilor.

Liderii PSD au bănuit imediat că au picat într-un “honey-trap” organizat de Serviciul de Protecție și Pază, cel bănuit de foarte multe ori că se ocupă cu filarea demnitarilor pe care-i are în pază și protecție. Mai ales că Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al Camerei Deputaților are un dispozitiv permanent. Ca atare grupurile de Whatsapp ale comunicatorilor PSD vuiau de tot felul de ipoteze, care de care mai conspiraționiste.

”Orban și ai săi folosesc Poliția Română în scopuri politice. Este o rușine!Asta arată cât de disperați sunt și cât de jos au ajuns! Nu am văzut nicio conferință de presă a Poliției atunci când Orban și miniștrii săi beau și chefuiau la guvern în timp ce românii erau închiși în case. Nici când liderii PNL făceau paranghelii și reuniuni politice cu sute de persoane.

În fapt, lucrurile stau așa: județul Buzău este în scenariul verde, fapt pentru care este permisă operarea restaurantelor la interior. De asemenea, conform legii, la masă nu este obligatorie purtarea măștii. Am luat masa împreună cu familia mea, iar, la un moment dat, au venit mai mulți colegi la masă cu noi. Știu că nu ar fi trebuit să se întâmple acest lucru, chiar și pentru câteva minute”, spunea Marcel Ciolacu ieri seară.

Surse apropiate de Marcel Ciolacu, consultate de Capital, ne-au dezvăluit că adevărata locație în care s-a petrecut incidentul nu a fost un restaurant din Buzău, ci o pensiune din localitatea Sărata Monteoru. Este vorba de pensiunea de 4 stele, Țara Luanei. Iar fotografiile au fost cel mai probabil realizate de unul din ospătarii prezenți acolo, lucru ușor de identificat după unghiul din care au fost realizate fotografiile. Este clar că nu s-a ascuns, după cum este la fel de clar că nu este un votant PSD. Din informațiile Capital la momentul realizării fotografiilor în restaurant nu mai erau alte persoane, fiind însă câteva mese pline pe terasa pensiunii. Pline de turiști care bombăneau pentru că nu aveau parte de același tratament din partea patronului pensiunii.

Iată cum sună una din impresiile turiștilor: “Decorul este ca la conacele boiereşti, cu mobilă greoaie, de culoare închisă. O pianină parcă o aşteapta pe duduca să îi mângâie clapele cu o nocturnă de Chopin. Mai multe obiecte desprinse dintr-un muzeu de istorie completează atmosfera. Se poate mânca şi afară, mai multe zone acoperite şi adăpostite permițând să te bucuri de specialitațile culinare în mijlocul grădinii. Tot în grădină era pregătit şi un grătar mare. (…) Meniul era divers şi comanda a fost adusă într-un timp rezonabil. La masa noastră nu a existat nici un reproş la adresa calității, cu toții fiind de acord că mâncarea era excelentă. Un superbonus de la mine pentru murături. Poate că ospătarul care ne-a servit putea fi mai zâmbitor, însă nu am nici o idee care era starea lui de spirit.(…) Cât despre prețuri, sunt, aşa cum le descria cineva, „de 4 stele”. Dar patronul ştie mai bine cât se poate duce cu prețurile în sus pentru a nu pierde clienții, iar clienții au posibilitatea de a alege dacă intră sau nu în acel restaurant”. Asta scrie un călător prin pensiunile românești https://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=70216&d=pensiunea-tara-luanei–sarata-monteoru-bz.

Sursa foto INQUAM / Sabin Cirstoveanu