Mandatul de primar te face miliardar
Cateva mii de romani incearca zilele acestea sa ne castige atentia si mai ales increderea. Unii tintesc fotoliile de primar din intreaga tara, altii doar pe cele de consilier local. Dincolo de bunele intentii ale multora dintre candidati, sta ascuns si interesul direct pentru „invarteli”, care ating de multe ori sume incredibile. Pentru ca, in Romania, cine vrea o casa de la primarie „peste lista” trebuie sa scoata intre 1.000 si 5.000 de dolari din buzunar, in functie de marimea si amplasamentu
Cateva mii de romani incearca zilele acestea sa ne castige atentia si mai ales increderea. Unii tintesc fotoliile de primar din intreaga tara, altii doar pe cele de consilier local. Dincolo de bunele intentii ale multora dintre candidati, sta ascuns si interesul direct pentru „invarteli”, care ating de multe ori sume incredibile. Pentru ca, in Romania, cine vrea o casa de la primarie „peste lista” trebuie sa scoata intre 1.000 si 5.000 de dolari din buzunar, in functie de marimea si amplasamentul apartamentului. Spatiile comerciale cu vad se pot obtine „la negru” cu sume care pleaca de la 10.000 de dolari. Unii intreprinzatori, dornici sa-si deschida benzinarii in orase, au fost nevoiti sa depuna tributuri de 20-30 de mii de dolari pentru a obtine toate avizele si aprobarile necesare demararii investitiilor.
Viceprimarul sectorului 4 al Bucurestiului, Alexandru Constantinescu, spune ca nu rare au fost cazurile cand consilierii municipali au tinut mortis sa fie membri ai comisiilor de licitatie, desi legea nu le permite. Interesul este evident: cineva trebuie sa castige o licitatie, altcineva voteaza pentru, iar comisionul pentru votul favorabil variaza intre trei si zece la suta din suma care este in joc. De cele mai multe ori, primarul este cel care stabileste comisia de examinare: din ea fac parte persoane care, in schimbul unor sume grase, voteaza pentru cine trebuie.
Licitatiile pot fi transformate in simple formalitati daca cel ce vrea sa castige aduce la concurs cu sprijin „de sus” inca doitrei contracandidati care fac doar figuratie. La un buget local mediu de 100 de miliarde de lei anual pentru un municipiu cu circa 100 de mii de locuitori, se spune ca aproximativ trei sferturi din suma este purtatoare de comision de pana la 10%. Este greu de verificat daca o firma de salubritate a maturat doua strazi sau zece, daca a ridicat un metru cub de gunoi sau cinci, ori daca a plombat 20 de gauri sau 30.
Majoritatea alegatorilor, dar si multi dintre functionarii administratiilor publice sunt de parere ca toate aceste neajunsuri pot fi eliminate, in buna parte, doar daca fotoliile ocupate de corupti vor reveni unor buni manageri, cu adevarat interesati de a administra banii publici in folosul public, si nu personal.
Cetatenii acuza coruptia din primarii
· Conform unui sondaj, 93% din cei intrebati cred ca sefii adminstratiei publice locale sunt corupti: toti – 13,8%; majoritatea – 36,4%; doar unii – 42,8%; nu sunt/nu stiu – 7%.
· Pilele, santajul, mita si presiunea au o eficienta deosebita – 80%.
· Cele mai grave acte de coruptie sunt considerate a fi: deturnarea de fonduri, musamalizarea de dovezi prin santaj sau pile, acordarea de favoruri la licitatii, autorizari ilegale de firme.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





